Programul național „Moldova Pregătită”, care va pregăti cetățenii să gestioneze situații de criză, va fi lansat în noiembrie
Guvernul va organiza în fiecare an evenimentul „Moldova Pregătită”, un program național aflat în pregătire. Acesta va fi coordonat de Centrul Național de Management al Crizelor, cu scopul consolidării rezilienței gospodăriilor și comunităților, anunță Guvernul.
Guvernul își propune să desfășoare acest program să se desfășoare anual.
„După crizele din ultimii ani (pandemie, refugiați, energie, amenințări hibride), statul trece de la managementul crizelor la o cultură națională a pregătirii, la fel cum există în țările scandinave. Statul are astăzi un management al crizelor mai bun și instituții mai pregătite. În consecință, e important ca atât cetățenii, cât și mediul de afaceri să știe ce au de făcut în primele ore ale unei crize, fie că e de sănătate, energetică sau de altă natură”, informează Guvernul.
Programul va fi unul permanent, cu ediții tematice anuale. Prima ediție, „Primele 72 de ore”, se lansează în noiembrie 2026. Acesta va include ghidul familiei, checklist, plan familial și kit informativ.
Mai multe detalii vor fi comunicate ulterior de Centrul Național de Management al Crizelor, transmite Guvernul.