VOX R. Moldova, la 32 de ani de independență: între împliniri și rateuri
Pe 27 august aniversăm 32 de ani de la adoptarea în Parlamentul de la Chișinău a Declarației de Independență. Este actul fondator al R. Moldova, evenimentul de adoptare a acestuia fiind marcat în fiecare an pe 27 august ca Ziua Independenței, fundamentând aspiraţiile noastre de libertate, independenţă şi unitate naţională. Ziua Independenței e ziua tuturor celor care iubesc Moldova, o apără și-i promovează interesele, acasă și în lume. În condițiile unor timpuri complicate, cu un război arbitrar în vecinătate, independența capătă o și mai mare relevanță pentru ziua de azi și de mâine a R. Moldova.
R. Moldova, la 32 de ani de independență: între împliniri și rateuri
Maria Ciobanu, pedagogă, fostă deputată
La depărtare de 32 de ani, constat cu tristețe că noi am fost printre ultimele republici sovietice care ne-am desprins de URSS. Acei care au fost în fruntea Mișcării de Renaștere Națională învățau din mers, încurajându-se și încurajându-ne și pe noi, cei mulți, care prindeam din zbor aerul libertății. Marile Adunări Naționale, Podurile de Flori ne-au trezit din „somnul cel de moarte”. Am avut parte, la început de independență, de personalități notorii, de oameni cu credință în suflet. Au fost și dintre acei, puțini ce-i drept, care au înțeles că salvarea noastră ca neam este revenirea la Patria Istorică – România. A urmat războiul Rusiei la Nistru, ca apoi să se ciocnească pahare la Kremlin, iar drept pace, alegându-ne cu o enclavă de care nu putem scăpa nici azi. Ce a urmat? Trădări în lanț, privatizări pe nimic de către șmecherii puterii, hoți ca în codru, președinți de țară, cei mai mulți dintre ei ghidați de Kremlin. Sper să ajung să văd cu propriii ochi că a devenit și R. Moldova stat membru UE, dacă nu s-a putut altfel… Eu nu am chef de sărbătorit. Ca orice cetățean care a trăit cu toate fibrele sufletului frumosul vis al Independenței R. Moldova, mă întreb la depărtare de 32 de ani: 1. Suntem într-adevăr independenți? 2. Suntem mai uniți? 3. Ne cunoaștem/recunoaștem identitatea? 4. La care Biserică mergem și ne închinăm? Să continui?… Iată de ce n-am chef de sărbătorit.
Gurie Popa, participant la Războiul de Independență
În cei 32 de ani de Independență, R. Moldova a făcut mereu doi pași înainte și doi înapoi. Am fi putut ajunge și noi din urmă Țările Baltice, dacă guvernările noastre nu s-ar fi lăsat cumpărate sau șantajate de Kremlin și Tiraspol, care una-două și amenință cu noi confruntări la Nistru. Din păcate, timpul trece, iar lucrurile rămân pe vechi, cu hotar pe Nistru, cu trupe străine la Nistru, fără soluții de reglementare pașnică a conflictului, plus războiul din vecinătate și instabilitatea politică provocată de partidele retrograde, cu nostalgii prosovietice, care ne amenință viața și pacea. Speranțele noastre se îndreaptă tot mai mult spre tinerii plecați peste hotare. Migranții sunt cea mai sigură clasă socială, capabilă să europenizeze Moldova.
Alexandru Arseni, Asociația „Parlamentul Independenței”
27 august este un mare eveniment, nu știu dacă și sărbătoare. Prin Declarația de Independență din 27 august 1991, R. Moldova este salvată de sub ocupația sovietică, după care, pe 2 martie 1992, este admisă ca membru cu drepturi depline în ONU, devenind liberă în a-și hotărî soarta fără nici un amestec din afară în spațiul etnic și istoric al devenirii noastre naționale, după care urma să fie adoptată Constituția acestui stat. În martie 1993, aceasta este votată în prima lectură, urma să fie votată și în lectura a doua, supusă referendumului, după care – pusă problema reîntregirii teritoriale și reunificării naționale. Parlamentul – o spun pentru prima dată, urma să adopte următoarea lege: revenirea la Constituția României din 29 martie 1923, în care se stipula că Regatul României este un stat național și indivizibil, recunoscut pe plan mondial. Și gata. Până aici trebuia să se ajungă cu Independența. Însă, forțele de ocupație pornesc războiul din martie 1992 împotriva independenței și, cel mai principal, împotriva procesului de reunificare națională și reîntregire teritorială, după care a urmat lovitura de stat din 1993 și instalarea la putere a nomenclaturii moscovite, cu Lucinschi la Parlament și Sangheli la Guvern. Speranța oamenilor că Frontul Popular va pune problema Unirii a eșuat. Statalismul și reunificarea cu România, prin aderarea la UE, devin și rămân o modă politică la Chișinău, la fel ca și integrarea europeană în 2030. Este o amăgeală vădită: finalitatea Declarației de Independență nu a fost încă îmbrăcată în forma ei finală – juridică și politică.
Pentru conformitate, PG
