Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Sondaj/ Are presa din R.…

Sondaj Are presa din R. Moldova capacitatea de a schimba starea lucrurilor în societate?

În fiecare an, la 3 mai, în întreaga lume este marcată Ziua Mondială a Libertăţii Presei, proclamată de Adunarea Generală a ONU în anul 1993, în urma unei recomandări adoptate în cadrul celei de-a XXVI-a sesiuni a Conferinţei Generale a UNESCO din 1991. De 30 de ani deja, Ziua Mondială a Libertăţii Presei atrage atenţia întregii lumi asupra importanţei şi obligaţiei respectării libertăţilor de exprimare, aşa cum sunt ele stabilite în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, care spune că „Orice om are dreptul la libertatea opiniilor şi exprimării; acest drept include libertatea de a avea opinii fără imixtiune din afară, precum şi libertatea de a căuta, de a primi şi de a răspândi informaţii şi idei prin orice mijloace şi independent de frontierele de stat.”

ZdG a solicitat opiniile unor cititori de-ai săi cu privire la capacitatea presei din R. Moldova de a schimba starea lucrurilor în societate.

Paula Erizanu, scriitoare

Acum trăim într-un război informațional în care atât Rusia, cât și oligarhii – produs mai mult sau mai puțin local – încearcă să răspândească minciuni pentru a menține R. Moldova sub călcâiul lor. Și cuvintele au devenit arme. Jurnaliștii sunt în prima linie în acest război. Ei pot alege să repete minciunile rușilor și oligarhilor sau să îi ajute pe oameni să distingă adevărul de minciună, grâul de neghină. De fapt, dacă aceștia aleg, conștient sau inconștient, să repete minciuni, atunci ei nu mai sunt ziariști, ci devin agenți ai mașinăriei războiului Kremlinului. Noi, ziariștii, avem datoria să explicăm în cuvinte vii și clare între ce pot alege oamenii: gaz rusesc ieftin în sărăcia în care am trăit în ultimii 30 de ani, cu pistolul Moscovei la tâmplă sau prieteni care ne ajută la nevoie și o țară care își produce propria energie din ce avem (vreascuri, soare, vânt, resturi de floarea soarelui ș.a.), cu grădinițe și școli bune și confortabile, cu locuri de muncă mai bine plătite, cu drumuri reparate ca lumea. Avem de ales între instituții care ne fură și ne închid dacă spunem adevărul și instituții care ne apără, ne protejează, ne servesc. Poate veți spune că e datoria politicienilor să facă asta. Eu nu sunt de acord. Cred că direcția țării o decidem cu toții, nu doar prin vot, ci și prin ceea ce spunem și ceea ce facem în fiecare zi. Iar fiindcă vocile jurnaliștilor se aud mai tare, de mai mulți oameni, responsabilitatea noastră e cu atât mai mare ca oamenii să înțeleagă care le sunt opțiunile: atât în alegerile de zi cu zi, cât și în marile alegeri.

Vasile Eșanu, preot
Celor care se informează din mai multe surse de presă le este ușor să determine unica sau puținele surse de informare de care este dependent altcineva. Un exemplu simplu și elocvent în acest sens îl vedem în informațiile oferite publicului de presa Kremlinului aservită politicii actuale de la Moscova, cu referire la războiul de agresiune al Rusiei în Ucraina. Această presă a reușit și încă mai reușește să acapareze minți omenești care susțin acest război barbar, război care, din punctul meu de vedere, nu prea seamănă a război, ci mai degrabă a terorism de o amploare foarte largă, întins pe un teritoriu vast. Cu părere de rău, o astfel de presă a reușit să acapareze și mințile unor oameni care ar trebui să știe cel mai bine a discerne lucrurile. Vă spun cu indignare că acești oameni sunt și mulți dintre confrații mei preoți, care „înghit” informația fără a o „rumega”, pentru a putea distinge și alege ceea ce este real, corect, drept și bun. Deci, presa este un instrument care poate schimba lucrurile în societate prin formarea mentalității unui om, a mentalității unei societăți.

Mihai Fusu, om de teatru
Cu acest prilej, mă gândesc că avem nevoie de EDUCAȚIE, deoarece într-o societate needucată presa nu poate întreprinde nimic. Deci, trebuie critica puterii în politicile de Educație și Cultură. Totodată, avem nevoie de investigații de presă de calitate, dezvăluiri ale actelor de corupție, ale delapidării de bani publici. Presa nu trebuie să evite critica nemiloasă a guvernanților (de orice culoare ar fi), atunci când comit erori flagrante și promovează cadre de nimic, doar pe motiv că sunt „din echipă”.

Vanu Jereghi, Institutul pentru Drepturile Omului
În calitatea mea de consumator de media, consider că jurnaliștii de investigație trebuie să urmărească inacțiunile statului și să scoată la iveală problemele cetățenilor, deoarece statul ascunde și nu comunică despre acestea. În context, dacă presa nu reflectă adevărul, statul le rezolvă undeva prin cabinete sau în altă parte, poporul rămânând în continuare sărac și trăind în disperare. Aștept știri sociale veridice, importante pentru fiecare cetățean, pentru că omul le trăiește și consideră uneori că nedreptățile față de el sunt o normă în acest stat. Un material jurnalistic despre nedreptățile sociale ne-ar putea încuraja pe mulți dintre noi și ar putea să ne facă să înțelegem că nu suntem singuri, astfel ne-am trezi și am căuta dreptatea. Îmi doresc ca presa liberă să poată ajunge în fiecare sat, ca oamenii de acolo și anume cei chinuiți, care duc o viață deloc ușoară, să aibă acces și la mai multe surse de informație veridice. Reieșind din asta, aleg o dată la patru ani. Aștept curaj de a spune adevărul, de a spune lucrurilor pe nume.