Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Președintele Igor Dodon, plecat în…

Președintele Igor Dodon, plecat în vizită la Bruxelles

După trei ani de mandat, președintele Igor Dodon a plecat în cea de-a treia sa vizită de lucru la Bruxelles. Vizita președintelui în capitala Belgiei nu a fost anunțată din timp, Igor Dodon precizând într-un mesaj pe Facebook că va fi la Bruxelles doar pentru o zi.

Șeful statului ar urma să aibă o întrevedere cu Maiestatea Sa Philippe, Regele Belgienilor, precum și cu conducătorii regiunilor Flandra și Valonia.

De asemenea, în cadrul Comisiei Europene, Igor Dodon ar urma să poarte discuții cu Comisarul European pentru Politica de Vecinătate şi Negocierile de Extindere, domnul Olivér Várhelyi.

Prima vizită a președintelui Dodon la Bruxelles a avut loc în februarie 2017, iar cea de-a doua, în septembrie 2019. În cadrul ultimei sale vizite în capitala Belgiei, Dodon a confirmat că Republica Moldova va implementa în continuare toate angajamentele asumate prin Acordul de Asociere și a dat asigurări privind determinarea Republicii Moldova de a implementa reforma justiției.