Partidul „Şor”, lider la capitolul venituri şi cheltuieli. Cine sunt principalii donatori care finanţează campania electorală – Ziarul de Gardă
  • Partidul „Şor”, lider la capitolul venituri şi cheltuieli. Cine sunt principalii donatori care finanţează campania electorală

    Partidul „Şor”, lider la capitolul venituri şi cheltuieli. Cine sunt principalii donatori care finanţează campania electorală
    01 mai 2018 | 12:59

    Partidul „Şor” este lider la capitolul cheltuieli, cu peste 1 milion jumătate de lei, după primele două săptămâni de campanie electorală pentru alegerile locale din 20 mai, conform raportului financiar prezentat la Comisia Electorală Centrală (CEC).

    Cele mai mari sume de bani le-a donat fondatoarea „Dufremol”, deţinătoarea reţelei de magazine duty-free din R. Moldova, Ilona Şor. Aceasta a oferit, potrivit raportului oficial, depus la CEC, 300 mii de lei. Candidaţii electorali ai Partidului „Şor” mai sunt susţinuţi financiar de directorul „Aeroport Handling”, fondatorii unor localuri din Aeroportul Internaţional Chişinău, inclusiv reţeaua de magazine duty-free, dar şi de o femeie de afaceri din oraşul Orhei.

    Conform ultimului raport financiar, în primele două săptâmăni de campanie electorală, Partidul „Şor” a adunat 1 milion 790 mii de lei din donaţii şi a cheltuit 1 milion 687 mii de lei. Şor este fruntaş atât la capitolul venituri, cât şi la – cheltuieli. Pe locul al doi-lea se află Partidul Socialiştilor din Moldova, cu puţin peste 1 milion de lei dintre care a cheltuit aproximativ 997 mii de lei.

    În perioada 19-27 aprilie, fondatoarea oficială a reţelei de magazine duty-free, Ilona Şor a oferit 300 mii de lei. Despre Ilona Şor presa a scris că ar fi mama vitregă a primarului de Orhei, Ilan Şor. Ilona Şor mai administrează oficial firma „Avantage”, fondată de către „Dufremol” şi Ilan Şor. Şefa departamentului achiziţii şi analiză din cadrul „Dufremol”, Nina Guranda a donat 100 mii de lei.

    Trei donaţii în valoare totală de 200 mii de lei a dat directorul general „Aeroport Handling”, Arcadie Ciochină, care mai este membru în Consiliul de Administrare al companiei „Avia Invest”, deţinătoarea Aeroportului Internaţional Chişinău. Sergiu Pavlușcenco a donat Partidului „Șor” 120 mii de lei, iar Liubovi Bublii – 100 mii de lei. Cei doi figurează drept fondatori la „Aerofood” SRL, firmă care gestionează cel puțin cinci localuri amplasate pe teritoriul Aeroportului Internațional Chișinău: cafenelele „Plai” și „Green Cafe”, barul din sala de plecări „Flz Away”, un bar în sala Delegaţiilor oficale „VIP” și o cantină cu bufet de tip deschis, cu o capacitate de 230 de locuri.

    Printre cei care au donat câte 100 mii de lei pentru campania candidaților electorali propuși de Partidul „Şor” se numără și o oarecare Valentina Robu. Alți 100 mii lei sunt donați de antreprenorul Vadim Fotescu, care administrează firma „Profistaff”, specializată în realizarea soft-urilor şi a altor produse de IT. Ceilalţi donatori ai Partidului „Şor” au oferit mijloace băneşti care variază între 20-80 mii de lei.

    Partidul „Şor” declară că a utilizat banii pentru organizarea întâlnirilor cu potenţialii alegători, a concertelor, pentru servicii de transport, dar și pentru plasarea panourilor publicitare. Potrivit raportului financiar din 27 aprilie, formațiunea a cheltuit 1 milion 336 mii de lei pentru promovarea imaginii în mass-media şi pe panouri stradale. Şor şi-a promovat candidaţii electorali la televiziunile RTR Moldova şi Moldova 1, la posturile de radiou Alla, Plai şi Novoe Radio.

    Partidul „Şor” are trei candidaţi în campania electorală pentru alegerile locale: Reghina Apostolova pretinde la funcţia de primar de Chişinău, Marina Tauber aspiră la funcţia de primar al satului Jora de Mijloc, raionul Orhei, iar Pavel Verejanu luptă pentru funcţia de primar de Bălţi.

    Pretendenta la funcţia de primar de Chişinău, Reghina Apostolova, apare pe panourile stradale alături de Ilan Şor, care a fost condamnat de Judecătoria Chişinău la 7 ani şi 6 luni de închisoare pentru escrocherie şi spălare de bani. Chiar și după condamnare, Ilan Şor se află în libertate, până la pronunțarea unei sentințe definitive. Numele său figurează în ambele rapoarte Kroll, fiind suspectat de implicare în frauda bancară de la BEM, Banca Socială şi Unibak. Dosarul primarului de Orhei, Ilan Şor a fost trimis la Curtea de Apel Cahul, în febraurie 2018, după opt luni de tergiversare la Judecătoria Chişinău şi la Curtea de Apel Chişinău. Ilan Şor a fost reţinut în mai 2015, fiind primul bănuit în dosarul furtul miliardului.

    Ne puteți urmări și pe Telegram, unde publicăm investigații și cele mai importante știri ale zilei, dar și pe YouTube, Facebook, Instagram și TikTok.

    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

  • TRIMITE ȘTIREA TA
    Cunoști o informație de interes public? Trimite-o la ZdG
    FORMULAR

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    VIDEO/ „Împlinesc 17 ani de când citesc Ziarul de Gardă”. De vorbă cu Ion Boțan, fost profesor de limbă și literatură română în comuna Mingir

    Ion Boțan, cititor fidel al Ziarului de Gardă a fost profesor de limbă și literatură română timp de patru decenii în școala din comuna Mingir. S-a născut în comuna Chiperceni, raionul Orhei, iar la Hâncești a v…
    VIDEO/ „Împlinesc 17 ani de când citesc Ziarul de Gardă”. De vorbă cu Ion Boțan, fost profesor de limbă și literatură română în comuna Mingir

    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    După un sfert de secol, pe care l-a dedicat sistemului judecătoresc din R. Moldova, magistratul Ion Cotea constată cu regret că în toți acești ani „a asistat doar la distrugerea justiției”. Judecătorul afirmă c…
    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    Președintele SA „Moldovagaz”, despre solicitarea de a reduce consumul de gaze: „De ce să fierbi un ceainic plin cu apă, dacă vrei să pregătești o singură cană cu ceai sau cafea?”

    Președintele Consiliului de Administrație al SA „Moldovagaz” Vadim Ceban a venit cu un comentariu vizavi de reacțiile consumatorilor, după ce reprezentanții companiei au solicitat, repetat, consumatorilor să re…
    Președintele SA „Moldovagaz”, despre solicitarea de a reduce consumul de gaze: „De ce să fierbi un ceainic plin cu apă, dacă vrei să pregătești o singură cană cu ceai sau cafea?”

    Europarlamentar român, despre criza gazelor cu care se confruntă R. Moldova: „Soluționarea și ajutorul vor veni din România și UE”

    Soluționarea și ajutorul în criza gazelor cu care se confruntă în prezent R. Moldova vor veni dinspre România și dinspre Uniunea Europeană, nu dinspre Federația Rusă, opinează europarlamentarul român, Siegfried…
    Europarlamentar român, despre criza gazelor cu care se confruntă R. Moldova: „Soluționarea și ajutorul vor veni din România și UE”

    DOC/ Președinta Maia Sandu a aprobat o nouă structură a Aparatului Președintelui

    Șefa statului Maia Sandu a semnat un decret privind structura Aparatului Președintelui R. Moldova și reduce personalul-limită de la 163 de posturi și structuri la numărul de 150. În termen de o lună, secretarul…
    DOC/ Președinta Maia Sandu a aprobat o nouă structură a Aparatului Președintelui

    „Toate femeile sunt supuse riscului de a face cancer mamar, dar asta nu înseamnă că toate femeile vor dezvolta această maladie”

    Interviu cu Dragomir Tîmbur, medic chirurg-mamolog Luna octombrie este luna internațională de conștientizare a cancerului mamar La nivel global, la fiecare 3 minute, o femeie este diagnosticată cu cancer la sân…
    „Toate femeile sunt supuse riscului de a face cancer mamar, dar asta nu înseamnă că toate femeile vor dezvolta această maladie”