Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Miting fără drapele de partid…

Miting fără drapele de partid împotriva „mafiei” și a lui Plahotniuc

Un miting de amploare împotriva guvernării se desfășoară în centrul capitalei. La acțiunea din Piața Marii Adu­nări Națio­nale lipsesc drapele de partid, iar oamenii au adus crizanteme albe în semn de protest pașnic. Cu toate că principalele solicitări ale manifestanților se referă la eliberarea țării de guvernul corupt și organizarea alegerilor anticipate, protestul s-a transformat, în primul rând, în unul împotriva oligarhului Vladimir Plahotniuc. Liderii Plat­for­mei „Dem­ni­tate și Ade­văr”, ai Par­ti­du­lui Nos­tru, și ai PSRM, dar și alți cetă­țeni, au ținut discursuri în fața mulțimii din PMAN și au scandat: „Jos, mafia!”, „Anticipate!”, „Noi suntem poporul!”, „Unire, moldoveni!”, „Plahotniuc nu uita, pușcăria-i casa ta!”.

Liderii opoziției parlamentare și extraparlamentare au declarat că fac parte din partide diferite și au ideologii aparte, dar sunt uniți de un scop comun: să dea jos mafia de la guvernare. Aceștia anunță un număr de 100 de mii de manifestanți.

Mitingul a adoptat și o Rezoluție pe care urmează să o înainteze conducerii statului. Principala cerință vizează desfășurarea alegerilor  parlamentare anticipate.

Mulțimea se îndreapă în marș spre sediul Centrului Național Anticorupție și a Curții Constituționale.

IMG_0014 IMG_0018 IMG_0025 IMG_0045