Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Consilierii locali: ce-i motivează să…

Consilierii locali: ce-i motivează să (nu) candideze?

La alegerile locale din 5 noiembrie urmează să fie aleși 11 058 de consilieri locali, dintre care 9 972 de consilieri sătești/orășenești și 1086 de consilieri raionali/municipali. ZdG a discutat cu câțiva consilieri ce au mai multe mandate la activ despre oportunitățile funcției și despre motivația de a candida. 

Dumitru  Bălan,  consilier local, pedagog pensionar, satul  Pepeni, Sângerei: „Mă motivează misiunea de pedagog”

Am mai multe mandate executate, mai întâi în Sovietul sătesc din perioada sovietică, apoi un staj neîntrerupt de 30 de ani în actualul Consiliu comunal. Mă motivează datoria de pedagog față de comunitate, care nu este limitată doar în pereții instituției școlare propriu-zise, or raza responsabilității pe care o are un medic sau un pedagog este mult mai mare. Nu mă atrage cointeresarea materială care cred, și așa este, una substanțială – câte 700 de lei, dintre care 300 – pentru activitate în cadrul comisiilor. Remarc totuși că misiunea acestui organ reprezentativ trebuie să fie concentrată spre soluționarea problemelor comunității – nu este nicio necesitate spre a-l preface în club de discuții sterile despre  patriotism, trădare etc., când satul are nevoie de canalizare și apă de calitate.

Avem o experiență deloc strălucită chiar în CR Sângerei în mandatul trecut, unde au avut loc demiteri și restabilirea în funcție, cu achitarea prin judecată a unor sume enorme pentru salarii și despăgubiri morale. Se mai întâmplă că an de an în acest organ reprezentativ găsești cam aceleași persoane, doar că în alt partid față de mandatul trecut. Credeți că asta ar motiva pe un om onest să activeze în APL?

Vasile Bajan, consilier local, Mălăiești, Orhei: „Nu ești motivat să activezi dacă nu ai cu cine lucra”

Am avut trei mandate consecutive de consilier în Consiliul local  Mălăiești, toate câștigate ca independent, dar începând cu alegerile anului curent am decis să iau o pauză. De atâta că primele două mandate au fost cele mai prolifice, fiindcă am avut sprijinul  colegilor din consiliu, nu și mandatul trecut, adică 2019-2023, care  a fost unul foarte anevoios, fiindcă am avut o majoritate de aleși care au reprezentat partidul „Șor”, lume total nepregătită pentru a activa în APL. Evident, înainte am avut rezultate bune în implementarea unor proiecte de infrastructură, inclusiv proiecte comune în colaborare cu primării din România și Polonia, care ulterior au fost puse pe linie moartă. Indemnizațiile  care mai înainte le primeam pentru fiecare ședință,  chiar de la prima ședință, prin toate primăriile din raionul Orhei cu majoritate șoristă  în consilii, a fost adoptată o decizie prin care consilierii primeau o indemnizație de un leu. Între timp, majoritatea primeau sume fabuloase din partea partidului lor. Asta nu înseamnă că acel consiliu a muncit eficient. Nu ești motivat să activezi dacă nu ai cu cine lucra.

Tudor Șuiu, consilier local în  Mîndrești, raionul Telenești. „Se cere ca memoria instituțională  să fie parte a activității Consiliului local”

Sunt prezent practic în fiecare legislatură a Consiliului local, din primii ani de la independență până în prezent. Mai am experiența activității în Sovietul sătesc Mîndrești, unde am activat mult timp în calitate de secretar. Adică, sunt motivat să activez, fiindcă comunitatea are nevoie de experiența mea. Niciodată doi-trei consilieri seniori, având experiența de cândva, nu vor trage plapuma partidului din care fac parte de partea lor, dar se vor gândi la alegători, făcând front comun cu majoritatea. Memoria instituțională dă roade! Bineînțeles, m-ar demotiva activitatea în Consiliu dacă unii colegi și-ar pierde timpul în discuții sterile.

Elena Cărăuș, doctoriță, consilieră în Consiliul Comunal  Chișcăreni la al șaselea  mandat: „Mizăm pe satisfacție morală și sentiment participativ”          

Am 24 de ani de activitate în calitate de aleasă locală. Sunt bine motivată, de aceea că am avut o echipă  formată de către o primară care a adunat o echipă de experți în toate domeniile din cadrul primăriei. Indemnizația nu este cel mai important lucru, dar vă asigur că trebuie să muncești mult pentru ea, or fiecare ședință costă bugetul primăriei suma de peste 13 mii de lei, astfel, se muncește mult. Mizăm pe satisfacție morală și simț participativ, astfel fiind și un exemplu pentru comunitate.      

Nicolae  Tulbure, consilier local la Tîrșiței și consilier în Consiliul raional   Telenești: „Sunt motivat ca ales local, dar și ca membru al echipei de fotbal a CALM”

În politică m-am implicat cu ajutorul tatălui (Ion Tulbure, primar de Tîrșiței pe parcursul a mai multe mandate, n.r.), cu toate că la o adică, implicarea mea într-un partid când ești consilier local este mai mult simbolică, fiindcă alături de alți consilieri, independenți sau din alte partide, trebuie să contribui prin activități concrete la dezvoltarea comunității. Motivarea se numește fotbalul. Or, 10  ani și mai bine, un președinte de raion de la noi, văzând că nu activează eficient consiliul, ne-a organizat un meci de fotbal între consilieri/primari, pe de o parte  și echipa funcționarilor publici. Impactul unui asemenea meci a fost colosal, fiindcă a trezit fără să se vrea sentimentul de echipă. Astfel, de atunci, noi am reușit să formăm echipe nu numai în APL, dar și la CALM, am jucat în Ucraina, România și Slovenia cu echipe de reprezentanți ai APL  din țările respective. Astfel, vă asigur că suntem bine motivați. La noi se spune că dacă este binevenit sportul, apoi activitatea în APL – cu atât mai mult.

Alexei Mereuță, consilier independent în Consiliul local Inești și în Consiliul raional Telenești:Am cerut de la colegi cunoștințe și abilități, nu pofte  de profit”

Începutul anilor ’90 ne-a prins tineri și dornici de schimbare în vâltoarea proceselor după prăbușirea colosului sovietic. La început era mult entuziasm și puțină cunoaștere, ca mai apoi să înțeleg că lucrurile mari pot fi realizate doar prin implicare și muncă în echipă. Asta este înțelegerea mea asupra lucrurilor și de acest principiu m-am ghidat în toata activitatea, fiind ferm convins să rămân acasă și să pun umărul la ceea ce trebuia să fie o viață mai bună. Și aici remarc doua lucruri esențiale de care ține motivația de a fi consilier. Dacă pornim de la prezumția că în aceste funcții tind să vină oameni competenți, onești și cu intenții bune de a mișca localitățile noastre măcar cu un metru înainte, atunci eu am fost parte a acestor echipe, cu tot bagajul de cunoștințe și abilități. Dacă în consiliile locale se înghesuie tot felul de incompetenți, hoți si lingăi, atunci convingerea mea este că orice mandat rupt din tabăra lor este deja un succes. Pe parcursul mandatelor trecute, care sunt cinci la număr,  am reușit să acumulez cunoștințe, experiență, poziție civică și chiar puțin curaj. Vreau să cred că toate astea mai pot fi folosite în beneficiul comunităților noastre. Sper ca alegătorii să pună preț pe astfel de calități și să nu cadă în plasa escrocilor politici, pentru care participarea în APL este doar sursă de profit.