14 deputați PCRM au părăsit fracțiunea
14 deputați PCRM au părăsit fracțiunea parlamentară. Anunțul a fost făcut în această dimineață de către deputatul PCRM, Violeta Ivanov. Deputații au anunțat, totodată, formarea Platformei parlamentare social-democratice „Pentru Moldova” care își propune drept scop depășirea crizei economice, sociale și politice, depolitizarea instituțiilor statului, lupta cu corupția, bunăstarea oamenilor, fortificarea independenței, suveranității și neutralității țării.
„O decizie istorică, prin care oferim o șansă pentru salvarea R. Moldova. Noi, ca membri ai unei fracțiuni parlamentare, intenționat am fost puși în situația să privim pasivi la ceea ce se întâmplă în țară. Nu putem lămuri alegătorilor de ce partidul își schimbă poziția de la o zi la alta, nu putem explica de ce partidul rămâne pasiv când țara este la un pas de colapsus. În R. Moldova nu există nici putere, nici opoziție. Ca stat suntem pe marginea prăpastiei. Cred că politicienii trebuie să se trezească. De aceea noi, 14 deputați, părăsim fracțiunea”, a declarat Violeta Ivanov.
„R. Moldova trece printr-o criză, țara este ruptă prin interminabile lupte politice, corupție și sărăcie. Toți fură de parcă ziua de mâine nu va mai fi. Nu există conducători, nu există majoritate parlamentară. Clasa politică degradează, din cauza unor interese. Toată țara sunt ostaticii acestei puteri. Prin lipsă de atitudine și inacțiune, PCRM participă la acutizarea crizei. PCRM se află de mai mult timp în inacțiune și suspans. Poziția conducerii partidului duce la dezamăgirea votanților. Noi nu dorim să fim complice. Am încercat să scoatem partidul din izolare. De nenumărate ori am anunțat partidul că trebuie să ne implicăm în rezolvarea activă a problemelor. Nu au fost discutate în cadrul partidului problemele importante. Anunțăm detașarea de PCRM, nu este o decizie ușoară. În calitate de deputați lansăm Platforma parlamentară social-democrată „Pentru Moldova”. Vom promova următoarele obiective de bază: depășirea crizei economice, sociale și politice, depolitizarea instituțiilor statului, lupta cu corupția, bunăstarea oamenilor, fortificarea independenței, suveranității și neutralității țării.”, a menționat Artur Reșetnicov.
Printre cei care au părăsit fracțiunea PCRM se numără: Violeta Ivanov, Anatol Zagorodnîi, Artur Reșetnicov, Corneliu Mihalache, Galina Balmoș. Vedeți aici cine sunt cei 14 parlamentari care lansează noua Platformă social-democratică „Pentru Moldova” și cine sunt deputații care au rămas în PCRM alături de Voronin.
Ne puteți urmări și pe Telegram, unde publicăm investigații și cele mai importante știri ale zilei, dar și pe YouTube, Facebook, Instagram și TikTok.
Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.