• Peste 100.000 de susţinători ai legii pentru Basarabia

    Peste 100.000 de susţinători ai legii pentru Basarabia
    vizualizări
    23 august 2013 | 12:45

    Numărul românilor care au semnat pentru legea menită să facă din R. Moldova o prioritate naţională a ajuns la 117.481. Semnăturile colectate în toate judeţele Romaniei şi la Chişinău în cadrul campaniei ,,Aducem Basarabia acasă” sunt destinate înaintării în plenul Parlamentului a unui pachet legislativ care va apropia decisiv cele două maluri ale Prutului.

    Iniţiativa beneficiază de sprijinul lui Neagu Djuvara, Grigore Leşe, Nicolae Furdui Iancu, Irina Loghin, Ion Paladi, Nicu Covaci, Gheorghe Gheorghiu, Nicolae Botgros, Constantin Florescu, Maria Gheorghiu şi al multor altor persoane publice.

    Platforma Civică Acţiunea 2012, iniţiatoarea campaniei, îşi exprimă speranţa că validarea din partea cetăţenilor de rând va responsabiliza politicienii din România, care vor susţine nominal în luna septembrie introducerea legii în Parlament.

    ,,Pentru că împreună suntem mai puternici şi pentru că voinţa populară s-a manifestat în repetate rânduri cu privire la Basarabia, aşteptăm ca şi factorul politic să se ralieze dorinţei românilor de a aduce malurile de Prut în aceeaşi matcă”, a declarat av. dr.Mihai Nicolae, co-preşedintele Platformei Civice Acţiunea 2012. Având în vedere numărul mare de români care şi-au arătat susţinerea faţă de proiectul de lege, coaliţia de ONG-uri unioniste solicită primirea în audienţă la Premierul României Victor Ponta, la Preşedintele României Traian Băsescu, precum şi la Preşedintele Senatului Crin Antonescu şi Preşedintele Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea.

    Proiectul de lege privind statutul cetățenilor R. Moldova pe teritoriul României vizează dezvoltarea comună culturală, educațională, socială și economică a cetățenilor din cele două state româneşti, precum şi aspecte referitoare la raportul cetăţenilor R. Moldova în relaţia cu România.

     

    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    Un deținut a estorcat de la o femeie din Chișinău bani, promițându-i că se va căsători cu ea

    O femeie din Chișinău a căzut prada unui deținut al Penitenciarului nr. 12, din or. Bender. Inculpatul, în vârstă de 26 de ani, i-a promis că se va căsători cu ea, iar mai apoi, a estorcat de la victimă bani în…
    Un deținut a estorcat de la o femeie din Chișinău bani, promițându-i că se va căsători cu ea

    O moașă de la Spitalul Raional Ialoveni, răpusă de COVID-19

    Se înregistrează un nou deces printre cadrele medicale din R. Moldova. Este vorba de Elena Suvac care a activat în calitate de moașă în IMSP SR Ialoveni. Lucrătoarea medicală a pierdut lupta cu virisul la vârst…
    O moașă de la Spitalul Raional Ialoveni, răpusă de COVID-19

    Zi de doliu național în Ucraina! Bilanțul victimelor accidentului aviatic din regiunea Harkov: 25 de oameni au decedat

    Autoritățile ucrainene oferă un nou bilanț al accidentului aviatic care s-a produs vineri seara, la Harkov. Cele mai recente date arată că 25 de oameni dintre cei 27 aflați la bordul avionului militar AN-26 au…
    Zi de doliu național în Ucraina! Bilanțul victimelor accidentului aviatic din regiunea Harkov: 25 de oameni au decedat

    O deputată PRO-Moldova, infectată cu COVID-19: Virusul este mult prea aproape

    Vineri, 25 septembrie, deputata PRO-Moldova, Ruxanda Glavan, a fost testată pozitiv cu coronavirus. Deputata se tratează la domiciliu. Sâmbătă, 26 septembrie, Ruxanda Glavan a anunțat pe pagina sa de Facebook,…
    O deputată PRO-Moldova, infectată cu COVID-19: Virusul este mult prea aproape

    La invitația Zinaidei Greceanîi, Președinta Uniunii Interparlamentare vizitează, în premieră, R. Moldova

    Pentru prima dată, R. Moldova va fi vizitată, în perioada 26 septembrie – 2 octombrie, de PreședintaUniunii Interparlamentare (UIP) – organizație globală a Parlamentelor naționale, care întrunește 179 de Parlam…
    La invitația Zinaidei Greceanîi, Președinta Uniunii Interparlamentare vizitează, în premieră, R. Moldova

    Oficial OMS: Se estimează că vom ajunge la două milioane de morţi dacă nu facem totul contra pandemiei

    Două milioane de morţi din cauza Covid-19, adică dublul celor decedaţi până în prezent de noul coronavirus, este o cifră „foarte probabilă” dacă nu se face totul pentru a combate pandemia, a afirmat vineri un î…
    Oficial OMS: Se estimează că vom ajunge la două milioane de morţi dacă nu facem totul contra pandemiei