Partidul lui Ion Ceban pierde un proces de judecată împotriva Consiliului Audiovizualului care viza două ediții ale emisiunii „Ora de Ras”

Judecătoria Chișinău a respins ca neîntemeiată acţiunea de contencios administrativ depusă de Partidul Politic Mișcarea Alternativă Națională (PP MAN) împotriva Consiliului Audiovizualului (CA), privind anularea Deciziei CA din 21 iunie 2024, prin care a fost examinată o petiție depusă de liderul formațiunii politice menționate, anunță CA luni, 12 mai.
Potrivit unui comunicat, petiția expediată în adresa autorității de reglementare de către președintele PP MAN viza două ediții ale programului audiovizual „Ora de Ras”, difuzat la postul de televiziune „Jurnal TV”.
„Conform petiționarului, în cadrul ediției din 21 aprilie 2024 a emisiunii indicate ar fi fost răspândite informații defăimătoare în privința sa, a instituției pe care o conduce și a PP MAN, al cărui președinte este. Petentul a susținut că informațiilor răspândite în emisiuni de satiră politică le sunt aplicabile prevederile legale privind apărarea onoarei, demnității și reputației profesionale, iar normele Legii nr. 64/2010 cu privire la libertatea de exprimare nu exonerează mass-media de răspundere, în cazul în care publicul este indus în eroare în privința faptelor. Aceleași obiecții au fost expuse și în raport cu ediția din 28 aprilie 2024 a aceluiași program audiovizual”, a scris CA.
Drept urmare a controlului desfășurat de CA pe marginea petiției recepționate, s-a constatat faptul că edițiile emisiunii „Ora de Ras”, la care a făcut referire petiționarul, au reprezentat un melanj de genuri jurnalistice, inclusiv genul informativ, opinia și comentariul, programele conținând și elemente de satiră.
Potrivit CA, anumite subiecte de actualitate au fost prezentate ca atare, cu nuanțe de opinie și comentarii ale prezentatorului, dar fără niciun element de satiră, pamflet sau umor. Alte informații au conținut elemente de știre (inclusiv știre conflictuală) combinate cu zvonuri, ironie sau exagerare – caracteristice satirei.
„În concluzie, analiza conținutului programelor audiovizuale invocate de petiționar a arătat că felul în care au fost redactate și prezentate unele informații bazate pe fapte a fost lipsit de rigoare și acuratețe, fiind astfel susceptibil de a induce în eroare publicul în privința faptelor. Prin urmare, o examinare complexă a constatărilor invocate de petiționar putea fi realizată sub aspectul respectării Codului deontologic al Jurnalistului din R. Moldova, precum și a Legii nr. 64/2010 cu privire la libertatea de exprimare”, a concluzionat CA.
Cu referire la solicitarea petiționarului de a obliga postul „Jurnal TV” să difuzeze permanent, pe parcursul programului audiovizual, mențiunea „Aceasta este o emisiune de umor, informațiile difuzate nu reprezintă reflectarea reală a faptelor și nu trebuie să fie luate în serios”, CA a precizat că nu poate interveni în politica editorială a serviciilor media audiovizuale.