O navă care venea spre Portul Constanța a fost lovită de trei drone în Marea Neagră, în apropiere de Bulgaria
O navă comercială sub pavilion Liberia a fost lovită miercuri de trei drone maritime în Marea Neagră, în apropierea coastei Bulgariei, a anunțat ministrul bulgar al apărării, Dimitar Stoianov, transmite agenția de presă din Sofia, Novinite.
Potrivit ministrului bulgar, atacul a avut loc chiar în timpul unei reuniuni trilaterale la Sofia cu ministrul român al Apărării, Ștefan Radu-Oprea, și cu ministrul turc al Apărării, Yaşar Güler, pentru măsuri de protejare a navigației în Marea Neagră.
Nava a fost lovită în zona economică exclusivă a Bulgariei, la aproximativ 21 de mile marine de localitatea Șabla (circa 33 de km).
Nava lovită este Contship Jet, un portcontainer care plecase din portul israelian Haifa și se îndrepta către Portul Constanța, conform site-ului specialiazat Marine Traffic.

O navă-cisternă a fost trimisă în ajutorul navei, în timp ce echipajul acesteia s-a evacuat pe bărci de salvare, potrivit agenției specializate Maritime.bg.
Pescarii care au fost martori ai atacului au spus că au văzut un incendiu la bordul navei și că aceasta s-a înclinat considerabil spre dreapta. Este a cincea navă comercială atacată de drone luna aceasta în largul coastei bulgare a Mării Negre.
De altfel, mai multe incidente au avut loc în ultima perioadă în apropierea apelor terioriale ale României. Ultima dată, pe 23 octombrie, o navă sub pavilion comorian, a fost lovită de o dronă și s-a scufundat la o distanţă de 13 mile marine travers de Constanţa.