Norme actualizate de personal pentru școlile primare-grădinițe: Documentul reglementează funcțiile de conducere, posturile didactice, didactice auxiliare și nedidactice
Ministerul Educației și Cercetării (MEC) anunță că a aprobat noile norme de personal pentru instituțiile publice de tip școală primară-grădiniță. Potrivit ministerului, documentul stabilește modul de organizare și încadrare a personalului didactic, auxiliar și administrativ în aceste instituții.
Noile prevederi au fost elaborate pentru a adapta structura de personal la necesitățile reale ale copiilor și elevilor, dar și pentru a asigura un management mai eficient al instituțiilor care combină nivelul preșcolar și cel primar.
Potrivit ordinului semnat de ministrul Dan Perciun, numărul posturilor va fi stabilit în funcție de numărul de copii și elevi, de existența grupelor prelungite și de specificul activităților desfășurate în instituție. Documentul reglementează atât funcțiile de conducere, cât și posturile didactice, didactice auxiliare și nedidactice.
„Instituțiile vor putea include în state psihologi, logopezi, psihopedagogi și cadre didactice de sprijin, în funcție de necesitățile copiilor și elevilor cu cerințe educaționale speciale sau cu dizabilități. De asemenea, sunt prevăzute norme clare pentru educatorii din grupele preșcolare și antepreșcolare, asistenții educatorilor, bibliotecarii, personalul administrativ și tehnic.
Documentul oferă și mai multă flexibilitate fondatorilor și administrațiilor instituțiilor. În limita bugetului disponibil, aceștia vor putea aproba norme suplimentare de personal sau contracta anumite servicii necesare funcționării instituțiilor”, scrie MEC.
Totodată, noile norme prevăd posibilitatea divizării funcției de director adjunct în instituțiile cu peste 200 de elevi și separarea responsabilităților pe domenii precum instruire și educație.
Ordinul va intra în vigoare la 1 august 2026, după publicarea în Monitorul Oficial al R. Moldova.