Ministrul Sănătății, despre medicul condamnat pentru acțiuni sexuale față de o minoră, care continua să activeze într-un spital pentru copii: „Medicul vizat a depus cerere de eliberare din funcție”
Ministrul Sănătății, Emil Ceban a comentat cazul medicului Dorian Muntean, despre care RISE a scris că, deși a fost recunoscut vinovat și condamnat pentru acțiuni sexuale față de o minoră, a continuat să lucreze la Spitalul Clinic Municipal de Copii „Valentin Ignatenco”. Potrivit ministrului, medicul a demisionat și nu mai activează în cadrul instituției din 24 aprilie.
„O persoană condamnată pentru fapte care vizează integritatea fizică și psihică a unui minor este absolut incompatibilă cu exercitarea profesiei într-o instituție medicală pentru copii.
Cu referire la cazul documentat recent de o instituție de presă, medicul vizat a depus cerere de eliberare din funcție și nu mai activează în cadrul instituției din 24 aprilie.
Solicit conducătorilor instituțiilor medico-sanitare, indiferent de fondator, să aplice cu rigoare regulamentul de angajare, inclusiv verificarea antecedentelor, și să trateze acest proces ca pe o responsabilitate directă față de siguranța pacienților”, a scris Ministrul Sănătății.
Potrivit lui Emil Ceban, ministerul a elaborat un proiect care va introduce „reguli mai clare” privind exercitarea profesiunilor medico-sanitare și farmaceutice.
„Ministerul Sănătății a elaborat un proiect de modificare a cadrului normativ privind exercitarea profesiunilor medico-sanitare și farmaceutice, care va introduce reguli mai clare și mai stricte în acest domeniu. Aceste ajustări fac parte din procesul de aliniere la standardele europene și urmăresc consolidarea mecanismelor de control și responsabilitate în sistem”, a adăugat ministrul Emil Ceban pe Facebook.
Medicul, membru al OT PAS Codru: „Persoana a fost exclusă imediat și definitiv”
RISE Moldova precizează că după publicare anchetei „Medic condamnat pentru acțiuni sexuale față de o minoră continuă să lucreze la spitalul pentru copii”, au aflat că doctorul Dorian Muntean a fost, până astăzi, membru al Partidului Acțiune și Solidaritate.
PAS anunță că „persoana a fost exclusă imediat și definitiv” din partid. „Respingem orice asociere cu asemenea persoane. Nu există justificări pentru fapte de o asemenea gravitate”, se arată în poziția partidului de guvernare.
Muntean era membru al Organizației Teritoriale PAS din orașul Codru, iar formațiunea susține că „a pornit o investigație internă pentru a afla cum a ajuns în rândurile PAS”.
Deși a fost recunoscut vinovat și condamnat pentru acțiuni sexuale față de o minoră, medicul Dorian Muntean a continuat să lucreze la Spitalul Clinic Municipal de Copii „Valentin Ignatenco”. Mai mult, a petrecut aproape șase luni în închisoare, lucru despre care spitalul susține însă că nici nu a știut. Recent s-a angajat și la o clinică medicală privată din Chișinău, a scris RISE Moldova.