Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Ministerul rus de Externe, despre…

Ministerul rus de Externe, despre declarațiile Maiei Sandu de retragere a trupelor ruse din Stânga Nistrului: „O tentativă de subminare a eforturilor de reglementare a problemei transnistrene”

În cadrul briefingului său tradițional, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de externe, Maria Zaharova a prezentat poziția oficială a diplomației ruse față de ultimele declarații ale președintei alese a Republicii Moldova, Maia Sandu.

Zaharova a declarat că Moscova urmărește cu atenție ce a declarat „doamna Sandu” la un post de televiziune moldovenesc și „consideră aceste declarații drept o tentativă de subminare a eforturilor de reglementare a problemei transnistrene”.

„Noi am urmărit cu atenție interviul președintei alese a RM, doamnei Sandu oferit unei televiziuni moldovenești. A declarat în mod special despre intenția sa de a obține retragerea grupului operativ al trupelor ruse din regiunea transnistreană. Considerăm aceste declarații drept o tentativă de subminare a eforturilor de reglementare a problemei transnistrene. După cum se știe, prezența acestui grup operativ al trupelor ruse în regiunea transnistreană are un scop bine definit. În primul rând asigură misiunea trupelor rusești de pacificatori care fac parte din Comisia Unificată de Control. Mandatul misiunii de pacificatori este legată direct cu continuitatea procesului politic de reglementare a conflictului, până la o soluție mai este departe”

Am dori să amintim că de 25 de ani în regiunea unde sunt prezenți pacificatorii ruși se atestă o situație stabilă, nu au loc vărsări de sânge, nu se aud focuri de armă. Ne-am dor foarte mult ca toți experții, politicienii sau activiști, toți cei care se expun cu atâta ușurință față de aceste subiecte, să țină cont de aceste lucruri. , a menționat Maria Zaharova.

 Anterior, Maia Sandu a declarat presei ucrainene că va pleda pentru retragerea trupelor ruse din Stânga Nistrului. Aceeași afirmație a fost reiterată și în cadrul unui interviu oferit televiziunii publice. „Acesta este poziția Republicii Moldova dintotdeauna, nu este o noutate, este doar o continuare a poziției corecte a Republicii Moldova. Toate guvernările în Republica Moldova au avut aceeași poziție că acest grup operativ al forțelor ruse trebuie să se retragă și munițiile trebuie retrase. Eu voi continua, pentru că este foarte important să ne fie respectată integritatea teritorială și independența țării”, a menționat Maia Sandu citată de IPN.

În același timp, reprezentanta diplomației ruse spune că militarii ruși mai au misiunea de a apăra depozitele de muniție din stânga Nistrului, iar Rusia nu renunță la angajamentele sale de retragere a acestora.

„Prezența militară rusă în regiunea transnistreană se mai explică și prin necesitatea de a păzi depozitele militare ruse, este obligația noastră și noi nu renunțăm la angajamentele asumate de evacuare și utilizare a acestora. Orice tentativă de a specula la acest subiect, îl considerăm nelalocul lui. 

Abia după îndeplinirea condițiilor necesare care au fost stipulate în documentele consiliului miniștrilor de externe al țărilor OSCE din Porto în 2002, vom putea vorbi despre pași concreți în această direcție. Amintesc faptul că până în 2003, atunci când aceste condiții erau îndeplinite, au fost evacuate 42 de eșaloane de tren cu armanent și tehnică militară”, a încheiat Zaharova.