Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Maia Sandu: „Dacă urmărești banii,…

Maia Sandu: „Dacă urmărești banii, poți să vezi dacă în spatele partidului stau cetățeni ai R. Moldova sau interesele Moscovei”

Sursa: presedinte.md

Președinta Maia Sandu, aflată în vizită la București, a vorbit despre influența Rusiei asupra alegerilor din R. Moldova, despre dezinformarea pe rețelele sociale, democrație dar și justiția R. Moldova, într-un interviu oferit duminică, 26 octombrie, pentru Rock FM. Președinta R. Moldova a menționat nevoia reglementării rețelelor sociale și a subliniat că „în justiție încă sunt oameni care l-au slujit pe Plahotniuc”.

Întrebată dacă Rusia a avut drept țintă comună R. Moldova și România, fiind folosite una împotriva alteia în ultima perioadă, președinta a menționat că toate țările vecine cu Ucraina au avut de suferit, Kremlinul încercând să le transforme în „țări neprietenoase” în raport cu ce face Rusia în Ucraina.

„Da, Rusia a reușit să manipuleze o parte din cetățenii noștri, din cetățenii români. Noi am simțiat asta când am fost acuzați că am fraudat alegerile din România, ceea ce este un fals major. Și da, din păcate, aici Kremlinul a reușit să întoarcă o parte dintre românii din dreapta Prutului împotriva celor din R. Moldova”, a spus președinta Maia Sandu.

Maia Sandu a menționat și despre nevoia reglementării rețelelor sociale.

În România a fost mai dificil, pentru că multe lucruri s-au întâmplat pe platforme și noi încă nu știm cum să acționăm și cum să ne protejăm democrația atunci când ea este atacată de pe platforme. Noi vedem cum audio-vizualul este foarte reglementat, iar online-ul nu este reglementat deloc. Și atunci ne întrebăm ce facem cu conturile neautentice și ce facem cu amplificarea acestor informații care vin de pe conturi neautentice. Deci, în cazul R. Moldova, în acest an noi ne-am confruntat cu o situație în care aceste falsuri au ajuns la zeci de milioane. Deci au avut zeci de milioane de vizualizări într-o țară cu o populație foarte mică și e mai ușor până la urmă să lupți cu cumpărare de voturi, pentru că am avut aceste probe. E adevărat că anul trecut probele le-am văzut pe Telegram. Anul acesta Telegramul a schimbat regulile de joc și nouă ne-a fost și mai greu decât anul trecut.

Eu cred că noi nu avem încă instrumente eficiente și eu cred că și discuția încă nu este suficient de profundă și serioasă. Chiar în țările Uniunii Europene pericol este foarte mare. Noi acum am depășit acest pericol.”, a spus președinta în cadrul interviului.

Președinta a fost întrebată și despre cum ar putea fi asigurată democrația, libertatea de exprimare în cazul reglementării rețelelor.

Atunci când un partid politic este finanțat de la Moscova, este clar că asta nu este despre libertatea de asociere sau de a crea un partid politic. Dacă urmărești banii, poți să vezi dacă în spatele partidului stau cetățeni ai R. Moldova sau interesele Moscovei. La fel și cu presa. Nu mai zic deja de aceste scheme de cumpărare de voturi sau atacurile cibernetice. Deci pentru multe din aceste metode de interferență, dacă investighezi lucrurile serios și uneori s-ar putea să nu ai timp să investighezi, pentru că lucrurile se întâmplă foarte repede. Dar ce facem cu online-ul? Pentru că aici eu cred că este cea mai complicată întrebare la care încă nu avem răspuns. Libertatea de exprimare este una. Conținuturile inautentice amplificate cu banii Moscovei sunt cu totul altceva”, a adăugat Maia Sandu.

Președinta Maia Sandu, despre justiția moldovenească:

„Eu cred că în ultimul an am văzut totuși câteva decizii curajoase, care nu au fost doar împotriva unor corupți dar au fost percepute ca și dosare împotriva Rusiei. Cred că am făcut niște progrese dar trebuie să insistăm pe această reformă.

(…) Încă sunt în justiție oameni care l-au slujit pe Plahotniuc, care au luat bani de la Plahotniuc sau de la regimul lui. Deci aici cred că este cea mai mare problemă, pentru că justiția este independentă, nu e o instituție subordonată guvernului, unde poți să faci mai ușor ordine. O justiție trebuie să fie independentă, dar nu coruptă și independentă”, spune președinta.

Interviul integral poate fi ascultat aici.