Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Mai mulți cetățeni din Bangladesh…

Mai mulți cetățeni din Bangladesh și Nepal, sancționați de IGM pentru încălcarea regimului de ședere

Sursa: igm.gov.md

Peste 100 de muncitori străini, cetățeni ai Bangladeshului și Nepalului, au fost verificați de ofițerii Inspectoratului General pentru Migrație (IGM), la o locație din municipiul Chișinău. Verificările au avut loc pe 1 iulie, în cadrul unor acțiuni planificate ale instituției, potrivit unui comunicat al IGM.

În urma verificărilor, ofițerii IGM au întocmit 101 procese-verbale cu privire la contravenție pentru nedeclararea de către cetățenii străini a modificărilor intervenite privind schimbarea domiciliului/reședinței la autoritatea competentă pentru străini.

„Totodată, doi cetățeni străini au fost depistați în situație de ședere ilegală, fiind înaintate demersurile necesare în vederea plasării acestora în custodie publică.

Ca urmare a aspectelor stabilite, IGM urmează să sesizeze Serviciul Fiscal de Stat și Agenția Națională pentru Sănătate Publică, pentru examinarea, conform competenței, a circumstanțelor constatate la fața locului”, se arată în comunicat.

Inspectoratul General pentru Migrație (IGM) mai atenționează agenții economici că respectarea legislației privind angajarea și șederea cetățenilor străini reprezintă o obligație esențială pentru protejarea drepturilor lucrătorilor migranți, asigurarea unui mediu concurențial echitabil și menținerea unui climat economic transparent.

Autoritatea competentă pentru străini va continua desfășurarea acțiunilor de verificare privind angajarea, evidența și șederea cetățenilor străini pe teritoriul R. Moldova.