Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   LIVE TEXT/ Trei persoane au…

LIVE TEXT Trei persoane au murit, iar șase au fost rănite într-un atac masiv asupra regiunii Kirovohrad. Război în Ucraina, ziua 1695

Sursa foto: Serviciul de Stat de Urgență al Ucrainei

UPDATE 8:15 Regiunea Kirovohrad a fost ținta unui atac masiv cu drone rusești timp de peste 10 ore, soldându-se cu trei morți și șase răniți, anunță Serviciul pentru Situații de Urgență.

În centrul regional au fost înregistrate lovituri asupra teritoriilor unor întreprinderi, centrelor logistice, depozitelor, clădirilor rezidențiale și curților acestora. În urma atacurilor au izbucnit incendii.

În raioanele Kropîvnîțkîi și Novoukrainka, atacurile rusești au vizat obiective ale infrastructurii de transport, unde, de asemenea, au izbucnit incendii. În plus, în urma atacului au fost avariate clădiri rezidențiale, curți și automobile.

În total, pe teritoriul regiunii au fost înregistrate 25 de locații care au fost ținta atacurilor rusești.

Salvatorii continuă să lichideze consecințele atacului.

Informațiile privind numărul persoanelor afectate și amploarea distrugerilor sunt în curs de actualizare.