„Până și propaganda are nevoie de priză”. Activitatea canalelor pro-ruse în limba română, în scădere puternică în zilele atacurilor asupra Yandex
Activitatea unor rețele de propagandă pro-rusă a înregistrat scăderi semnificative în ultimele zile, în timp ce utilizatori ai rețelelor sociale din SUA și Europa au semnalat o diminuare aparentă a activității unor conturi pro-Trump, asociate mișcării MAGA, și a celor favorabile partidului german de extremă dreapta AfD. Potrivit datelor prezentate de expertul în dezinformare Nicolae Țibrigan, volumul conținutului monitorizat s-a redus cu aproape jumătate, iar media reacțiilor a coborât cu aproximativ 60%.
În aceeași perioadă, trei centre de date ale gigantului tehnologic rus Yandex au fost lovite de drone ucrainene, provocând întreruperi ale unor servicii digitale utilizate de milioane de ruși. În timp ce presa internațională relatează despre amploarea perturbărilor, apar și primele avertismente privind interpretarea eronată a datelor despre boții ruși. Deși legătura directă dintre cele două fenomene nu a fost demonstrată deocamdată, datele par să arate cât de vulnerabilă este infrastructura propagandei Kremlinului atunci când sunt afectate sistemele tehnologice de care depinde.
Aproape jumătate din activitatea monitorizată, dispărută în patru zile
O reducere semnificativă a activității propagandistice pro-ruse în limba română a fost semnalată de Nicolae Țibrigan, expert în combaterea dezinformării, doctor în sociologie și cercetător la Institutul de Relații Internaționale al Academiei Române. Acesta a prezentat rezultatele monitorizării a 29 de canale cu discursuri considerate maligne, realizate prin intermediul instrumentelor de analiză GladiOS și Gerulata.
„Se vede tot mai clar o «răcire» a activității propagandistice pro-ruse în limba română”, a scris expertul.
Potrivit datelor publicate de acesta, între 8 și 12 octombrie, prevalența conținutului a coborât cu aproape 49%, în timp ce reacțiile medii au scăzut de la aproximativ 1.633 la circa 655, echivalentul unei diminuări de aproape 60%.
Un alt indicator prezentat de Țibrigan arată o schimbare bruscă a balanței dintre conținutul distribuit în rețea și reacțiile generate de acesta: de la +4,52 milioane pe 10 octombrie la -2,73 milioane pe 12 octombrie.
„Cu alte cuvinte, nu cade doar volumul. Scad simultan mai mulți indicatori care arată cât de activă și eficientă este rețeaua”, a explicat expertul.
Aceste cifre indică o diminuare simultană a mai multor indicatori de activitate, nu doar o reducere a numărului de materiale publicate. Totuși, interpretarea lor necesită o precizare: în absența metodologiei complete, a listei canalelor monitorizate și a definiției indicatorului de „balanță”, nu se poate stabili independent ce reprezintă valorile exprimate în milioane și în ce măsură acestea reflectă audiența reală sau eficiența propagandei.
Datele provin din analiza comunicată public de Nicolae Țibrigan și nu reprezintă, în acest stadiu, o verificare independentă a întregului ecosistem de propagandă pro-rusă în limba română.
Trei centre de date Yandex, lovite în patru zile. Zeci de mii de servere, afectate de întreruperi
Scăderea semnalată de expert coincide cu o succesiune de atacuri asupra infrastructurii digitale rusești, care au afectat inclusiv compania Yandex, unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii tehnologice din Federația Rusă.
Pe 8 octombrie, agenția Reuters relata că dronele au lovit centrul de date Yandex din Sasovo, regiunea Riazan. Atacul a provocat un incendiu și suspendarea temporară a activității instalației, care găzduiește zeci de mii de servere. Potrivit companiei, în acest centru se aflau și două dintre cele trei supercomputere utilizate pentru dezvoltarea modelului său de inteligență artificială YandexGPT.
Yandex a anunțat atunci că principalele servicii destinate consumatorilor nu au fost afectate, dar a recunoscut probleme de alimentare cu energie electrică într-o zonă a infrastructurii sale cloud. Compania le-a recomandat clienților să utilizeze alte zone de disponibilitate.
O zi mai târziu, pe 9 octombrie, a fost lovit centrul de date din Kaluga. Potrivit Meduza, care a citat o declarație a companiei, mai multe module ale instalației au fost scoase complet din funcțiune.
Yandex a avertizat că unele dintre serviciile sale ar putea înregistra perturbări și că amploarea pagubelor nu fusese încă stabilită. Compania a mai precizat că nu putea estima când echipamentele afectate vor redeveni operaționale.
Pe 11 octombrie, un al treilea atac a vizat infrastructura Yandex din regiunea Vladimir. Potrivit Reuters, compania a confirmat oprirea completă a centrului de date, precizând că unele servicii au devenit indisponibile utilizatorilor.
De la plăți și transport până la presă. Cum au afectat atacurile serviciile digitale din Rusia
Consecințele atacurilor nu s-au limitat la serviciile proprii ale Yandex. Infrastructura companiei este utilizată și de alte firme, inclusiv bănci, comercianți, platforme de publicitate, publicații și furnizori de servicii online.
Potrivit unei analize publicate de Meduza, atacurile au provocat întreruperi ale serviciilor Yandex Go, Yandex Eats și Yandex Pay. Au fost afectate și platforme precum CIAN, Sports.ru, Magnit și Vkusno i Tochka, care utilizau infrastructura companiei pentru stocarea datelor.
Utilizatorii au întâmpinat dificultăți la comandarea taxiurilor și livrărilor, efectuarea plăților, accesarea poștei electronice și utilizarea altor servicii digitale.
În cazul atacului din 8 octombrie, Reuters a relatat că au fost semnalate probleme inclusiv pe site-urile Căilor Ferate Ruse și ale unor companii private. Serviciul de monitorizare Detector404 înregistrase peste 58.000 de reclamații ale utilizatorilor într-un interval de 24 de ore.
Amploarea întreruperilor a scos în evidență dependența unei părți importante a economiei digitale rusești de infrastructura unui număr limitat de furnizori.
Potrivit Meduza, Yandex efectua în mod obișnuit exerciții în care oprea unul dintre centrele sale de date și transfera sarcinile către celelalte. Însă lovirea succesivă a trei instalații a complicat considerabil procesul de recuperare.
În analiza sa, Meduza a atras atenția că înlocuirea echipamentelor avariate ar putea dura luni. O sursă din industria IT, citată inițial de publicația rusă Kommersant, a afirmat că livrarea unor echipamente necesare poate dura până la șase luni.
Un alt detaliu relevant este că, pe 11 octombrie, Yandex și-a modificat condițiile contractuale pentru a include explicit atacurile cu drone, rachete și alte arme printre evenimentele de forță majoră, potrivit aceleiași analize.
Pe 13 octombrie, Kremlinul a confirmat că autoritățile ruse discută problemele companiei. Purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov a declarat, potrivit Reuters, că este prea devreme pentru a stabili dacă utilizatorii au suportat pierderi financiare în urma întreruperilor. Oficialul a subliniat că Yandex întreprinde măsuri pentru limitarea consecințelor atacurilor.
Ucraina susține că atacurile au redus activitatea boților ruși. Unii experți avertizează asupra interpretării datelor
Perturbările au generat și o dezbatere privind impactul atacurilor asupra operațiunilor de propagandă ale Kremlinului.
Pe 12 octombrie, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, în cadrul Forumului de Securitate de la Varșovia, că loviturile asupra centrelor de date rusești au afectat activitatea boților utilizați de Moscova pentru a influența dezbaterile publice din Occident.
„Dintr-odată, a devenit puțin mai ușor să respiri pe multe platforme de socializare”, a afirmat Zelenski, potrivit El País.
Un argument invocat în sprijinul acestei interpretări îl constituie statisticile platformei Cloudflare Radar, care monitorizează traficul pe internet. Potrivit El País, traficul provenit din infrastructura Yandex s-a redus cu aproximativ 94% după al treilea atac, comparativ cu media lunii precedente.
O analiză publicată de Tom’s Hardware a prezentat și o scădere extremă a unui indicator al traficului automatizat Yandex, până la aproximativ 0,4% dintr-un nivel de referință. Datele au alimentat afirmațiile potrivit cărora atacurile ar fi afectat grav rețelele de boți folosite pentru dezinformare.
Însă o investigație publicată de The Verge, jurnaliștii atrag atenția asupra unei confuzii importante: traficul automatizat al unui motor de căutare nu este sinonim cu activitatea conturilor false utilizate pentru propagandă.
Publicația citează un analist care a explicat că graficul distribuit intens pe rețelele sociale reflectă activitatea programelor automate ale Yandex care accesează și indexează pagini web, nu activitatea conturilor de pe platformele sociale. Potrivit datelor Cloudflare analizate de publicație, traficul automatizat provenit din Rusia, privit în ansamblu, nu a înregistrat o reducere comparabilă.
Consultantul în securitate cibernetică Lukasz Olejnik, asociat King’s College London, a avertizat, la rândul său, că rețelele de propagandă pot utiliza servere intermediare, dispozitive compromise și servicii cloud din alte țări. Prin urmare, distrugerea unor centre de date Yandex nu înseamnă automat neutralizarea operațiunilor de influență ale Kremlinului.
El País a relatat și despre un grafic distribuit online care sugera o reducere cu 56% a activității boților din jurul partidului german de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD). Analistul militar polonez Jarosław Wolski, care promovase inițial această informație, a recunoscut ulterior că afirmația a fost greșită. Potrivit verificărilor invocate de acesta, nu a fost identificată o reducere durabilă și măsurabilă a activității respective.
Un raport ucrainean identifică perturbări ale rețelelor Pravda, InfoDefense și Nod of Time
Dincolo de statisticile generale privind traficul pe internet, o analiză publicată marți de Centrul pentru Combaterea Dezinformării din Ucraina aduce date specifice despre activitatea unor rețele de propagandă pro-rusă.
Potrivit instituției, atacurile asupra infrastructurii Yandex au coincis cu perturbări temporare ale rețelelor informaționale automatizate Pravda, InfoDefense și Nod of Time, utilizate pentru distribuirea narațiunilor favorabile Kremlinului în străinătate.
În anumite grupuri de canale monitorizate, volumul și frecvența postărilor au scăzut cu aproximativ jumătate, timp de circa 12 ore, după care activitatea a fost reluată.
Centrul ucrainean a identificat și o diminuare a vizualizărilor unor materiale publicate de promotori ai narațiunilor Kremlinului în Franța și Statele Unite. De asemenea, au fost observate scăderi ale activității asociate unor subiecte promovate artificial pe platforma X.
Instituția precizează însă că nu există dovezi privind o reducere generală semnificativă a activității rețelelor rusești de boți. Evaluarea sa preliminară indică mai degrabă perturbări ale continuității operaționale și ale distribuției automatizate a conținutului.
O nouă țintă în războiul dintre Rusia și Ucraina: infrastructura digitală
Atacurile asupra centrelor de date Yandex marchează extinderea confruntării dintre Rusia și Ucraina asupra infrastructurii care susține servicii digitale, comunicații și activități economice.
Potrivit unei analize publicate recent de Financial Times, loviturile asupra instalațiilor Yandex au urmat unor atacuri rusești asupra infrastructurii digitale ucrainene, inclusiv a centrelor de date și sistemelor de telecomunicații.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a prezentat loviturile asupra infrastructurii rusești drept un răspuns la atacurile Moscovei. El País a relatat că operațiunile rusești vizaseră în ultimele săptămâni instalații ale companiilor ucrainene Cosmonova, Parkovyi, UTELS, Datagroup, MiroHost și DLine, precum și infrastructură aparținând unor operatori de telecomunicații.
Publicația a atras atenția că atacurile asupra centrelor de date afectează și activitatea cercetătorilor și jurnaliștilor care folosesc surse deschise. Mark Krutov, jurnalist de investigație la Radio Free Europe/Radio Liberty, a explicat că indisponibilitatea unor servicii Yandex, precum imaginile satelitare, fotografiile stradale și bazele de date, poate îngreuna documentarea independentă a evenimentelor din Rusia.
Totodată, înlocuirea echipamentelor distruse este complicată de sancțiunile internaționale și de dificultățile de import al componentelor tehnologice.
„Fabrica de minciuni nu s-a închis”
În interpretarea sa, Nicolae Țibrigan atrage atenția că propaganda digitală, în pofida imaginii de omniprezență pe care încearcă să o proiecteze, depinde de infrastructură tehnologică și de resurse materiale. „Ei bine, fabrica de minciuni nu s-a închis, dar cineva pare să fi tras zdravăn frâna de mână.”
Expertul continuă: „Și aici apare ironia. Propaganda digitală poate poza în ceva omniprezent și invincibil, dar depinde de lucruri foarte pământești: servere, energie, conexiuni și centre de date. Până și propaganda are nevoie de priză.”
Datele publicate în ultimele zile indică faptul că atacurile asupra Yandex au produs întreruperi importante ale serviciilor digitale rusești și perturbări temporare ale unor rețele de distribuire automatizată a conținutului pro-Kremlin. Totuși, nu există deocamdată dovezi publice suficiente pentru a atribui direct acestor atacuri scăderea activității tuturor canalelor monitorizate de Țibrigan.
Pentru o asemenea demonstrație ar fi necesare informații suplimentare despre infrastructura folosită de cele 29 de canale, evoluția individuală a activității lor și eventualele reveniri după restabilirea serviciilor digitale.
Acest material a fost produs cu suportul financiar al Uniunii Europene. Conținutul acestuia reprezintă responsabilitatea exclusivă a proiectului „Consolidarea rezilienței de sus în jos și de jos în sus în Republica Moldova”, finanțat de Uniunea Europeană. Conținutul materialului aparține autorilor și nu reflectă în mod neapărat viziunea Uniunii Europene.
