Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   LIVE TEXT/ Noua conducere militară…

LIVE TEXT Noua conducere militară a Ucrainei promite lovituri mai puternice și un avantaj tehnologic față de Rusia. Război în Ucraina, ziua 1610

Sursa: The New York Times

UPDATE 17:15 Ministrul interimar al Apărării al Ucrainei, Evhenii Khmara, a purtat discuții cu generalul-maior Mihailo Drapatîi, recent numit comandant-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei și a declarat ulterior că Ucraina va continua să exercite presiuni militare și tehnologice asupra Rusiei folosind toate mijloacele disponibile, a anunțat Ministerul Apărării din Ucraina a anunțat, potrivit Ukrinform.

„Ucraina va continua să exercite presiuni militare și tehnologice asupra Rusiei prin toate mijloacele disponibile. Am discutat acest lucru cu comandantul șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, generalul-maior Mihailo Drapatîi. Am încredere deplină în generalul-maior Drapatîi, pe care am avut onoarea să-l nominalizez ieri pentru funcția de comandant-șef. Am convenit să fim onești unii cu alții și să rezolvăm orice divergențe în interesele militarilor ucraineni. Împreună, vom executa instrucțiunile președintelui și vom crea condițiile pentru o eficiență maximă a Forțelor noastre de Apărare”, a declarat Khmara.

Potrivit acestuia, comandanții de brigadă și corp de armată au subliniat provocările specifice cu care se confruntă în prezent Forțele de Apărare ale Ucrainei.

„Primii noștri pași sunt să sprijinim linia frontului, să consolidăm sprijinul din partea partenerilor noștri și să mutăm războiul pe teritoriul agresorului cât mai mult posibil. Pentru a realiza acest lucru, ne vom asigura că unitățile din prima linie au acces stabil și flexibil la capabilități eficiente, inclusiv arme cu rază lungă de acțiune, dezvoltând în același timp noi tehnologii și soluții asimetrice”, a declarat Khmara.

El a adăugat că obiectivul Ucrainei rămâne neschimbat: asigurarea unui avantaj tehnologic față de forțele rusești, păstrând în același timp viețile personalului ucrainean prin inovație tehnologică.

UPDATE 15:30 În după-amiaza zilei de 22 iulie, trupele rusești au atacat o zonă rezidențială din Odesa, a anunțat Serhii Lîsak, șeful Administrației Militare din Odesa, potrivit Ukrinform.

„Armata rusă a atacat Odesa. Infrastructura a fost avariată. Au avut loc atacuri asupra unei zone rezidențiale”, se arată în mesaj.

Ulterior, Lîsak a adăugat că două persoane au fost raportate ca fiind rănite în urma atacului.

Conform Ukrinform, numărul victimelor din Odesa în urma atacului rusesc din după-amiaza zilei de 21 iulie a crescut la patru.

UPDATE 13:00 La Harkiv, cinci persoane au fost rănite în urma unui atac rusesc cu o dronă asupra unei stații de alimentare cu combustibil.

Persoanele rănite au fost diagnosticate cu reacție acută la stres și au primit toată asistența medicală necesară.

În urma atacului, a luat foc o pompă de alimentare cu combustibil. Pompierii au lichidat rapid incendiul.

„La fața locului au intervenit echipe ale Serviciului de Stat pentru Situații de Urgență al Ucrainei (DSNS), Poliției Naționale și serviciilor medicale. De asemenea, psihologii DSNS au acordat sprijin persoanelor afectate.”

UPDATE 11:00 În regiunea Kiev 5 persoane au fost rănite în urma atacului rusesc. Printre acestea se numără trei copii, a scris Serviciul pentru Situații de Urgență.

„Dimineață, forțele ruse au lovit o clădire de locuințe din satul Ceaika, raionul Bucea.”

Medicii au acordat asistența necesară la fața locului. Incendiul a fost lichidat.

UPDATE 9:00 În noaptea de 22 iulie, forțele ruse au atacat Ucraina cu o rachetă balistică Iskander-M, lansată din teritoriul temporar ocupat al Republicii Autonome Crimeea, trei rachete aer-sol ghidate Kh-59/69, lansate din spațiul aerian de deasupra Crimeei ocupate, precum și cu 216 drone de atac de tip Shahed (inclusiv cu reacție), Gerbera, Italmas și drone-capcană de tip Parodia, lansate din direcțiile: Breansk, Oriol, Millerovo, Primorsko-Ahtarsk (Federația Rusă), Donețk (teritoriu ocupat) și Hvardiiske, au informat Forțele Aeriene de Apărare.

„Atacul aerian a fost respins de aviație, trupele de rachete antiaeriene, unitățile de război electronic și de sisteme fără pilot, precum și de grupurile mobile de foc ale Forțelor de Apărare ale Ucrainei.”

Potrivit datelor preliminare, până la ora 08:30, apărarea antiaeriană a doborât sau neutralizat cele trei rachete ghidate Kh-59/69 și 204 drone de tip Shahed, Gerbera, Italmas și alte tipuri, în nordul, sudul, centrul și estul țării.

Au fost înregistrate lovituri directe ale unei rachete balistice Iskander-M și ale 12 drone de atac în 12 locații, iar căderea resturilor aparatelor doborâte a fost consemnată în alte șapte locații.

„Atacul este în desfășurare, iar în spațiul aerian se află în continuare drone inamice. Autoritățile îndeamnă populația să respecte regulile de siguranță”, au anunțat Forțele.