Federația Rusă a atacat Zaporijjea. O persoană a murit, iar trei au fost rănite. Război în Ucraina, ziua 1580
UPDATE 08:50 În noaptea de 22 iunie, soldații ruși au lovit cu o dronă o casă din Zaporijjea, provocând un incendiu. O persoană a murit și trei au fost rănite, a anunțat șeful Administrației Regionale din Zaporijjea, Ivan Fedorov.
Potrivit acestuia, inițial rușii au lovit o clădire nelocuită din Zaporijjea, unde a izbucnit un incendiu. Ulterior, drona a lovit și o locuință, în urma căreia trei persoane au fost rănite, iar o altă femeie se afla în clădirea în flăcări. Ulterior, Fedorov a confirmat decesul femeii care se afla în casa distrusă de dronă. Printre răniți se numără și un băiat de 11 ani. Acesta se află sub supraveghere medicală.