Încep discuțiile de la Abu Dhabi. Delegația Ucrainei, la întrevedere cu reprezentanții europeni. Trump: „Observăm o tendință foarte puternică de a pune capăt războiului”
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat în ajunul discuțiilor trilaterale conduse de SUA, programate să aibă loc la Abu Dhabi, că la Washington se observă o „tendință foarte puternică” spre încheierea războiului Rusiei în Ucraina și că ambele părți sunt „obosite de luptă”, potrivit Reuters.
În același timp, delegația ucraineană și-a început activitatea la Abu Dhabi cu o întâlnire cu reprezentanți ai Regatului Unit, Franței, Germaniei, Italiei, NATO și Comisiei Europene, a scris pe Telegram șeful echipei de negociatori ucrainene, Rustem Umerov. Lor li s-au alăturat și reprezentanții speciali ai SUA — Steve Witkoff și ginerele lui Donald Trump, Jared Kushner.
Negocierile trilaterale dintre Rusia, Ucraina și SUA vor avea loc la Abu Dhabi în perioada 10-11 noiembrie. Delegația europeană va fi prezentă, dar nu va participa direct la negocieri. Se preconizează că una dintre temele principale ale negocierilor va fi arhitectura de securitate postbelică din Europa.
„Ne vom armoniza pozițiile și ne vom coordona acțiunile înainte de următoarea etapă a negocierilor. Urmează un format trilateral cu participarea Ucrainei, SUA și Rusiei”, a scris Umerov.
Trimișii americani Steve Witkoff și Jared Kushner vor conduce eforturile de mediere ale Statelor Unite în cadrul discuțiilor.
„Observăm o tendință foarte puternică de a pune capăt războiului dintre Rusia și Ucraina. Suntem implicați în acest demers”, a declarat Trump reporterilor, în ajunul discuțiilor.
Trump promisese că va pune capăt războiului la preluarea mandatului, în ianuarie 2025, însă obiectivul de a pune capăt războiului care a început odată cu invazia pe scară largă a Ucrainei de către Rusia la începutul anului 2022 a rămas greu de atins.
Atât Rusia, cât și Ucraina au dat dovadă, în cadrul unor discuții private, de o oarecare flexibilitate cu privire la un posibil schimb de teritorii înaintea negocierilor de la Abu Dhabi din această săptămână, a afirmat luni, 9 noiembri, un oficial american.
Oficialul, care a ținut o conferință de presă înaintea discuțiilor care vor începe marți, a afirmat că garanțiile de securitate pentru Ucraina vor constitui un subiect major al discuțiilor, inclusiv posibilitatea unei apărări de tipul articolului 5 din Tratatul NATO pentru Kiev.
Atât Ucraina, cât și Rusia au adoptat o poziție fermă în ceea ce privește teritoriul. Ucraina dorește ca Rusia să fie împinsă înapoi la granița inițială dintre cele două țări, în timp ce președintele rus Vladimir Putin dorește să obțină întreaga regiune a Donbasului.
Oficialul a declarat că este posibil ca trimișii să se deplaseze în Rusia la un moment dat după discuții, pentru a se întâlni cu Putin.
Acestea vor fi primele discuții din februarie încoace menite să aducă mai aproape sfârșitul războiului, care durează acum de mai bine de patru ani și jumătate.