În luna iunie 2025, R. Moldova a fost a patra țară din lume care a exportat cele mai multe vișine – IDIS „Viitorul”

În luna iunie 2025, R. Moldova a fost a patra țară din lume care a exportat cele mai multe vișine. Jumătate dintre acestea au ajuns în Polonia, la cel mai bun preț care ar fi existat vreodată pentru vișinele moldovenești, a declarat Veaceslav Ioniță, expert în politici economice la IDIS „Viitorul”, „În luna iunie, încasările din producția de vișine au fost aproape dublu față de 2024, inclusiv datorită prețului, care pe extern a crescut aproape de două ori”, a declarat Ioniță.
Potrivit datelor analizate de către expert, în luna iunie, anul în curs, Republica Moldova a exportat vișine de 3,1 mln/USD, față de 2,3 mln/USD în 2023 și tot 2,3 mln/USD în 2024. În baza datelor pentru ultimii trei ani, s-a constatat că 0,6% din producția de vișine este exportată în luna mai, 50% în luna iunie, 45,6% în iulie, iar 3,9% în august. „R. Moldova în 2020 ocupa locul 16 în lume la exportul de vișine, având o cotă de piață de 1,2%. În 2024 a fost pe locul 8 în lume. În acest an, în luna iunie, a fost pe locul 4. Republica Moldova a intrat în 2025 în top 5 cei mai mari exportatori de vișine, ocupând o cotă de piață de 3,5%. Cota noastră de piață a crescut aproape de trei ori, iar poziția noastră în ratingul global al exportatorilor – de 4 ori”, a spus Veaceslav Ioniță.
Dacă în 2020, spune expertul, 98,2% dintre vișinele moldovenești erau exportate în statele din Comunitatea Statelor Independente (CSI) și doar 1,8% în țările UE, în 2025, cota către CSI a scăzut la 18%, iar către UE a crescut la 72,5%. Restul au ajuns pe alte piețe decât UE și CSI. „Până la începutul războiului dus de către Rusia contra Ucrainei, în februarie 2022, Republica Moldova a exportat vișine în maximum patru țări. Cele mai multe, 95%, ajungeau în Federația Rusă. Câte ceva în Belarus, uneori în România și câteodată în Ucraina. După începerea războiului, exportul de vișine către Federația Rusă a fost îngreunat, iar agricultorii au început a-și diversifica piața de export. În 2023 au exportat în 9 țări, în 2024 – în 10 țări, iar în iunie 2025 vișinele moldovenești au ajuns în 13 state”, a declarat expertul.
Economistul afirmă că tot ceea ce s-a întâmplat în acest an este prețul excepțional de bun pe care l-au oferit unele dintre țările UE, în special de către Polonia, ceea ce a reformatat piața de export a vișinelor din Republica Moldova. „A fost una până în 2022 și a ajuns alta în 2025. Practic s-au schimbat regulile de joc. Între 2022/2024 se exporta aproape 63% către Rusia, către România – 15,5%; Kazahstan – 12,5%; Polonia – 2,8%, iar către Letonia 2%, în 2025, circa 33,6% au ajuns în Polonia, 31,4% – România, 16,2% – Rusia, 9,3% – Serbia, iar 2,6% – Slovacia. În acest an, Polonia a fost motorul exportului de vișine din Republica Moldova, oferind cel mai bun preț”, a afirmat economistul.