Guvernul aprobă regulamentul privind recunoașterea și echivalarea în scop academic și profesional a actelor de studii obținute în străinătate
Regulamentul privind recunoașterea și echivalarea în scop academic și profesional general a actelor de studii și a calificărilor obținute în străinătate a fost aprobat de Guvern pe 27 mai. Inițiativa, elaborată de Ministerul Educației și Cercetării (MEC), are drept obiectiv simplificarea și eficientizarea procedurilor de recunoaștere a studiilor și a calificărilor pentru mai multe categorii de beneficiari care doresc să își continue studiile sau să se angajeze pe piața muncii din țară în condiții generale.
Potrivit MEC, modificările au drept scop alinierea cadrului normativ național la standardele europene și internaționale în domeniul recunoașterii calificărilor, în conformitate cu angajamentele asumate de R. Moldova prin aderarea la Convenția Globală UNESCO privind recunoașterea calificărilor din învățământul superior și în contextul procesului de integrare europeană.
În privința refugiaților și a persoanelor strămutate, Regulamentul promovează recunoașterea perioadelor de studii și a calificărilor acestora.
„Persoanele care beneficiază de protecție internațională pe teritoriul R. Moldova și care nu pot face dovada deținerii actelor de studii sau a calificărilor obținute, sau le dețin parțial, vor avea posibilitatea să aplice pe platforma Consiliului Europei pentru obținerea Pașaportului European al Calificărilor pentru Refugiați (EQPR – European Qualification Passport for Refugees)”, este menționat în comunicatul MEC.
De asemenea, inițiativa promovează recunoaşterea actelor de studii și a calificărilor obținute în baza programelor transfrontaliere organizate în comun de instituții de învăţământ superior acreditate din R. Moldova și din străinătate.
„Proiectul vine să actualizeze anumite prevederi și să faciliteze recunoașterea automată a actelor de studii din învățământul general pentru accesul la nivelul următor de studii, să asigure recunoașterea studiilor și a calificărilor parțiale în vederea valorificării parcursului educațional realizat în diferite sisteme de învățământ, să valorifice experiența și învățarea anterioară, inclusiv competențele dobândite în contexte formale, nonformale și informale, dar și să consolideze încrederea și să stimuleze procesul de internaționalizare a învățământului superior”, a declarat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.
Prin aprobarea acestui Regulament, autoritățile urmăresc creșterea mobilității academice și profesionale, facilitarea reintegrării cetățenilor reveniți din diaspora și consolidarea compatibilității sistemului educațional național cu spațiul european al educației. Implementarea noilor prevederi este prevăzută în Programul național de aderare a R. Moldova la Uniunea Europeană pentru anii 2025-2029.