Familii lăsate fără vacanțe și fără bani: O administratoare a unei companii turistice, reținută pentru escrocherie
Mai multe familii au fost prejudiciate cu aproximativ un milion de lei de reprezentanții unei companii de turism. Astfel, Inspectoratul General al Poliției (IGP) a anunțat joi, 23 iulie, că investighează o serie de escrocherii.
Potrivit anchetei, victimele s-au adresat la poliție, sesizând că ar fi fost induse în eroare de reprezentanții unei companii de turism.
„Acestea ar fi procurat foi turistice pentru a pleca la odihnă, însă ulterior nu ar fi beneficiat de serviciile turistice achitate”, a precizar IGP.
În cadrul investigațiilor, fondatoarea și administratoarea companiei, cu vârsta de 25 de ani, a fost reținută pentru 72 de ore, fiind cercetată penal pentru escrocherie.
Inspectoratul a menționat că pe caz a fost inițiată o cauză penală. Conform legislației, persoana culpabilă de o asemenea infracțiune riscă închisoare de la 4 la 8 ani.
„Polițiștii continuă acțiunile de urmărire penală în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor, identificării altor eventuale victime și recuperării prejudiciului cauzat.
Persoana beneficiază de prezumția nevinovăției, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.”