DW Deputată germană: „Locul Moldovei este în Uniunea Europeană”
Germania va rămâne alături de Moldova pe drumul spre UE, spune Bettina Hagedorn (SPD), vicepreședinta grupului parlamentar al Bundestagului pentru Republica Moldova, România și Bulgaria, într-un interviu pentru DW.
„Germania este și va rămâne alături de voi.” Acesta este mesajul pe care delegația grupului parlamentar de prietenie al Parlamentului german (Bundestag) pentru Bulgaria, România și Republica Moldova l-a transmis la Chișinău, ultima etapă a vizitei sale în regiune, după două zile de întâlniri oficiale la Timișoara și București.
Despre obiectivele vizitei, sprijinul german pentru integrarea europeană a Republicii Moldova și provocările de securitate din regiune, DW a discutat cu Bettina Hagedorn (SPD), vicepreședinta grupului parlamentar și secretar de stat în Ministerul federal al Mediului.
DW: Care este scopul acestei vizite și care este mesajul principal pe care Germania îl transmite Republicii Moldova în contextul integrării europene?
Bettina Hagedorn: Scopul vizitelor grupului parlamentar de prietenie este întotdeauna de a menține relațiile de prietenie dintre parlamente și, din acest punct de vedere, a fost important că ieri ne-am întâlnit cu deputați nu doar din partea guvernării, ci și din opoziție.
Noi nu venim în alte țări cu care suntem prieteni pentru a da lecții, dar vrem să ne sprijinim reciproc. Germania este și va rămâne alături de voi. Susținem cursul Republicii Moldova către Uniunea Europeană. Și vrem să discutăm împreună despre domeniile în care am putea eventual să oferim în continuare sprijin. Dar, în orice caz, este important ca oamenii din Moldova să știe că noi, germanii, suntem prietenii voștri și considerăm că locul vostru este în Europa.
„Cine dorește drepturi egale are și obligații egale”
Care este lucrul cel mai important pe care trebuie să-l facă Republica Moldova pentru a deveni membră a Uniunii Europene?
Cred că avem reguli pentru toate țările care vor să devină membre ale Uniunii Europene, iar regulile sunt, în principiu, aceleași pentru toți. Aceasta înseamnă că cine dorește drepturi egale are și obligații egale.
Din acest punct de vedere, Guvernul Republicii Moldova știe foarte bine acest lucru și mi-aș dori ca și în cazul altor țări din Europa acestea să fie la fel de ambițioase și de hotărâte să respecte și să îndeplinească într-adevăr regulile.
Dar va fi un drum lung. Și pentru alte țări acest drum a fost lung. Cred că pentru Moldova este importantă perspectiva pe care Uniunea Europeană a deschis-o acum. Iar având în vedere ambiția și energia de care Guvernul Republicii Moldova dă dovadă, pe bună dreptate, sunt sigură că acest lucru îi poate reuși.
Ce sprijin concret poate oferi Germania Republicii Moldova în următorii ani în procesul de integrare europeană?
Pe de o parte, oferim sprijin, dar acest lucru nu poate fi spus la modul general, ci este întotdeauna și rezultatul discuțiilor bilaterale.
Desigur, oferim și sprijin financiar în anumite cazuri, acolo unde, în urma discuțiilor bilaterale, se ajunge la concluzia că este important să oferim ajutor. Nu este vorba doar despre perspectiva europeană, ci și despre depășirea crizelor actuale, cum ar fi, de exemplu, cea din domeniul energetic.
Fundațiile germane, cum este Fundația Friedrich Ebert, sunt toate prezente aici și, bineînțeles, oferă sprijin societății civile pentru a susține procesul democratic.
Nimeni nu vine să spună: „Vă arătăm noi cum trebuie de făcut”. Aderarea la Uniunea Europeană este un proces între parteneri egali. Trebuie să aflăm ce așteaptă de la noi cetățenii, politicienii și mediul de afaceri din Republica Moldova și în ce domenii putem oferi sprijin. Voința de a ajuta există, iar acesta este cel mai important.
Procesul de aderare, „evaluat și echilibrat în funcție de situația fiecărei țări”
Ar trebui Republica Moldova să își continue drumul spre Uniunea Europeană împreună cu Ucraina?
Republica Moldova și Ucraina sunt state suverane, dar ambele au fost invitate de Uniunea Europeană să participe la acest proces.
În cele din urmă Guvernul Republicii Moldova decide pentru Moldova, iar Guvernul ucrainean decide pentru Ucraina. Procesul trebuie evaluat și echilibrat în funcție de situația fiecărei țări.
Există un consens între partidele reprezentate în Bundestag privind susținerea parcursului european al Republicii Moldova?
Există un consens între partidele democratice aș spune eu. Desigur, există întotdeauna diferențe marginale. Dar, cu excepția partidelor radicale de extremă stângă și de extremă dreaptă, toate partidele democratice de centru susțin acest lucru. Nu doar în ceea ce privește sprijinirea Moldovei sau a Ucrainei, dar și consens privind modul în care oferim sprijin statelor baltice.
Această poziție beneficiază de o majoritate largă în centrul democratic al Republicii Federale Germania.
Ce strategie ar trebui să urmeze Republica Moldova și partenerii săi europeni pentru soluționarea conflictului transnistrean?
Sunt de atât de mult timp în Bundestag și am purtat atât de multe discuții la nivel internațional, dar nu ne-am implicat niciodată în soluționarea unor probleme care, până la urmă, trebuie reglementate de statele naționale.
Noi nu suntem aici cei care le știu pe toate mai bine, ci venim aici și pentru a învăța ceva, pentru a înțelege ceva. Conflictul transnistrean are o istorie îndelungată. Este foarte vechi și numai moldovenii pot decide cum să gestioneze acest conflict.
Am discutat despre acest subiect și am aflat despre diferite scenarii analizate. Dar decizia trebuie să aparțină Republicii Moldova, iar noi, germanii, nu vom interveni în această privință.
„Democrațiile europene se află sub atac”
Sunt îngrijorate autoritățile germane în legătură cu influențele străine, dezinformarea și tentativele de destabilizare a Republicii Moldova?
Da, bineînțeles că suntem îngrijorați de acest lucru. Le tratăm foarte serios. Dar acest lucru nu este valabil doar pentru Moldova. Tocmai am menționat, de exemplu, statele baltice. Sunt președinta Grupului parlamentar germano-baltic și, din acest motiv, mă aflu foarte des în Estonia, Letonia și Lituania. Acolo, acest lucru este la ordinea zilei, iar în Ucraina la fel. Dar chiar și noi, în Germania, sau polonezii putem povesti multe despre tentativele Rusiei de a ne destabiliza prin ceea ce poate fi numit un război hibrid.
Cred că este foarte important ca noi, europenii, să știm ce avem în Europa. Să știm că foarte mulți oameni din întreaga lume ne invidiază pentru valorile noastre și pentru nivelul nostru de trai, pentru securitatea noastră socială.
Democrațiile europene se află, în sens figurat, sub atac, atât din partea Rusiei, cât și, în opinia mea, din partea lui Trump sau a Chinei. În această situație trebuie să rămânem uniți și să acceptăm că națiunile europene pot avea tradiții și opinii diferite.
Trebuie să fim și toleranți. Trebuie să respectăm reciproc faptul că diferite naționalități au, pe alocuri, tradiții și puncte de vedere diferite. Dar cel mai important este să rămânem uniți și să ne apărăm împotriva acestui război hibrid al rușilor.
Desigur, acest lucru funcționează deja foarte bine. Există, la nivel bilateral, în culise, un schimb foarte strâns de informații despre modul în care ne putem proteja eficient împotriva acestor campanii de dezinformare. Acest lucru se întâmplă deja.
„Putin se teme de tendințele democratice”
Poate Rusia să pună în pericol parcursul european al Republicii Moldova?
Rusia este un vecin geopolitic mare și important al Europei, iar rolul său nu trebuie subestimat. Germania are, de asemenea, o istorie îndelungată a relațiilor cu Rusia, iar acest lucru nu trebuie ignorat.
Totuși, în ultimii ani, agresiunea Rusiei împotriva democrațiilor europene a crescut considerabil. Din punctul meu de vedere, nu este vorba doar despre un atac împotriva unei singure țări, ci despre un atac împotriva Europei și a valorilor europene.
Asistăm la o confruntare între autocrații și democrații. Pentru cei mai mulți oameni, democrațiile sunt mai atractive, iar Rusia și alte regimuri autocratice știu acest lucru. Tocmai de aceea, Putin se teme de tendințele democratice.
Am văzut în trecut cum astfel de mișcări au fost reprimate în diferite țări ale regiunii, inclusiv în Ucraina și Georgia. Mulți oameni trag concluzii din aceste experiențe și aleg să se apere împotriva agresiunii, optând pentru democrație.
Dorința cetățenilor și efortul Guvernului Republicii Moldova de a transforma această aspirație în realitate reprezintă o formă importantă de solidaritate și cooperare europeană. Această cooperare există și va continua.