EDITORIAL Cine se teme de apărarea R. Moldova?
Există o diferență esențială între propaganda de azi și dezinformarea de acum zece sau douăzeci de ani. Propaganda clasică încerca să convingă că un fapt nu există. Propaganda de astăzi procedează mai rafinat: acceptă faptul, dar îi schimbă sensul. Nu mai spune că albul este negru. Spune că, de fapt, întrebarea importantă nu este dacă albul există, ci cine are interesul să vă facă să credeți că este alb. Este o tehnică eficientă tocmai pentru că pornește de la realitate.
Uniunea Europeană a anunțat că va acorda R. Moldova încă 120 de milioane de euro prin Instrumentul European pentru Pace pentru consolidarea capacităților de apărare aeriană ale Armatei Naționale. În comunicatul Consiliului UE se spune explicit că măsura finanțează un sistem de apărare antiaeriană cu rază medie de acțiune, completează sprijinul acordat anterior pentru supravegherea și apărarea spațiului aerian și are drept scop protejarea mai eficientă a populației civile. Tot acolo este explicat și rolul Instrumentului European pentru Pace: un mecanism creat în 2021 pentru finanțarea acțiunilor din domeniul politicii externe și de securitate comună, cu scopul prevenirii conflictelor și consolidării stabilității internaționale. Faptele sunt acestea.
Și totuși, în doar câteva ore, în spațiul informațional controlat de canalele pro-ruse, subiectul nu a mai fost despre apărarea aeriană și nici despre conținutul deciziei europene. A devenit un subiect despre altceva.
Despre „militarizarea Moldovei”. Despre abandonarea neutralității. Despre faptul că Fondul European pentru Pace ar finanța, de fapt, războiul. Despre presupuse milioane risipite pe armament în loc de drumuri, spitale sau pensii. Despre guvernarea PAS, care ar folosi amenințarea externă pentru a-și ascunde eșecurile și scandalurile, iar în unele mesaje, întregul sprijin european este prezentat ca o etapă inevitabilă în transformarea R. Moldova într-un participant la un viitor conflict militar.
Privite separat, aceste afirmații par opinii politice. Privite împreună, ele dezvăluie însă un tipar. În niciuna dintre ele nu este discutat conținutul concret al deciziei europene. Nu aflăm ce presupune sistemul de apărare antiaeriană, de ce este oferit, care sunt condițiile finanțării sau cum funcționează Instrumentul European pentru Pace. În schimb, aproape fiecare mesaj mută conversația într-o altă direcție. Nu se vorbește despre apărare, ci despre neutralitate. Nu despre securitate, ci despre război. Nu despre protejarea spațiului aerian, ci despre interese ascunse. Și despre toate astea se discută ca despre axiome, care nu mai trebuie să fie demonstrate.
Este o schimbare de decor atât de discretă, încât poate trece neobservată. Publicul pleacă de la un subiect și ajunge să discute despre cu totul altul. De fapt, întrebarea dacă R. Moldova are nevoie de capacități pentru a-și proteja spațiul aerian aproape că dispare din conversație. În locul ei apare întrebarea dacă statul și-a abandonat neutralitatea. Apoi vine o a doua întrebare: de ce banii sunt pentru apărare și nu pentru infrastructură? Asta chiar dacă se știe bine că banii europeni nu sunt o linie bugetară al cărei scop este decis la Chișinău. A treia: cine câștigă din toate acestea? Și, în cele din urmă, concluzia este deja sugerată înainte ca cititorul să ajungă singur la ea. Această tehnică funcționează deoarece nu are nevoie să demonstreze aproape nimic. Este suficient să planteze îndoiala.
În acest caz, un detaliu spune poate mai multe decât toate comentariile la un loc. În noaptea de 13 iulie, Serviciul Operații Aeriene al Armatei Naționale a depistat un obiect zburător care a căzut în apropierea localității Copanca. Geniștii au stabilit ulterior că era o dronă rusească de tip Gheran-2. Aparatul explodase la impact, însă partea de luptă rămăsese conectată și conținea o încărcătură explozivă de aproximativ 40 de kilograme cu schije. Acesta este un fapt verificat.
În loc ca incidentul să deschidă o discuție despre vulnerabilitatea spațiului aerian al R. Moldova, mai multe canale au construit o altă narațiune: drona ar fi fost convenabilă pentru guvernare, deoarece ar fi deturnat atenția de la presupusele scandaluri de corupție și ar fi justificat noul pachet european destinat apărării antiaeriene. Să-l fi sunat oare Maia Sandu sau Igor Grosu pe Putin să-l roage să trimită o dronă la Căușeni? Asta o fi logica celor din spatele canalelor de telegram pro-ruse?
Observați mecanismul. Nu se spune că drona nu a existat. Nu se spune nici că Uniunea Europeană nu acordă finanțarea. Ambele realități sunt acceptate. Doar că li se atribuie un alt sens.
Drona nu mai este privită ca un risc de securitate, ci ca un instrument de propagandă al autorităților. Ajutorul european nu mai este perceput ca un sprijin pentru apărare, ci ca o dovadă a militarizării, iar neutralitatea nu mai este un principiu constituțional care coexistă cu obligația statului de a-și proteja cetățenii, ci un argument împotriva oricărei consolidări a capacităților de apărare.
Aceasta este una dintre cele mai eficiente forme de manipulare. Nu are nevoie să falsifice documente și nici să inventeze evenimente. Îi este suficient să schimbe unghiul din care sunt privite.
De altfel, comunicatul Uniunii Europene nu vorbește despre aderarea R. Moldova la alianțe militare, despre renunțarea la neutralitate sau despre participarea la vreun conflict. El vorbește despre consolidarea apărării aeriene și despre protejarea populației civile. În plus, chiar Ministerul Afacerilor Externe amintește că echipamentele furnizate anterior prin același instrument au fost utilizate inclusiv pentru misiuni de dezamorsare a munițiilor rămase din cel de-al Doilea Război Mondial, pentru intervenții după inundații și pentru asigurarea cu apă potabilă a localităților afectate de poluarea râului Nistru.
Aceste informații există. Doar că ele nu servesc narațiunii, iar propaganda rareori se luptă cu faptele. Este mult mai simplu să le împingă în afara perspectivei și să lase loc altor întrebări, mai spectaculoase și mai emoționale.
În cele din urmă, aceasta pare să fie adevărata miză – nu convingerea oamenilor că Uniunea Europeană are intenții rele și nici demonstrarea faptului că R. Moldova și-a pierdut neutralitatea. Obiectivul este altul: ca orice decizie privind securitatea statului să fie întâmpinată automat cu suspiciune. Ca fiecare incident să fie interpretat mai întâi ca posibilă înscenare și abia apoi ca fapt. Ca fiecare comunicat oficial să fie privit ca o piesă dintr-un scenariu ascuns.
În momentul în care această suspiciune devine reflex, propaganda și-a făcut treaba. Pentru că, înainte să schimbe opiniile oamenilor, a reușit să le schimbe modul în care privesc realitatea.
De altfel, nu este pentru prima dată când tema neutralității este folosită ca instrument de influență. De fiecare dată când R. Moldova discută despre securitate, despre cooperarea cu partenerii occidentali sau despre consolidarea instituțiilor sale de apărare, dezbaterea este împinsă aproape mecanic în aceeași direcție: „Suntem atrași în război.” Este un reflex informațional deja consacrat. Numai că, în tot acest timp, întrebarea esențială rămâne fără răspuns: ce înseamnă în practică neutralitatea unui stat al cărui spațiu aerian este încălcat, pe teritoriul căruia cad drone de luptă și care se află la câțiva kilometri de un război?
O societate poate avea opinii diferite despre politica de securitate a țării, dar aceste opinii nu pot fi construite pe sensuri răsturnate și pe întrebări menite să înlocuiască faptele. În cele din urmă, nu este vorba doar despre neutralitate. Este vorba despre capacitatea noastră de a mai recunoaște realitatea atunci când ea este împachetată în frică, suspiciune și jumătăți de adevăr. Pentru că un stat nu devine vulnerabil doar atunci când nu-și poate apăra cerul. Devine vulnerabil și atunci când nu-și mai poate apăra adevărul. Tocmai aici țintește propaganda pro-rusă.
