După ce România a preluat operatorul Portului Giurgiulești, Rusia acuză țara vecină de sprijin militar pentru Ucraina: „Ridică semne de întrebare”
Portul moldovean Giurgiulești, pe care România l-a cumpărat anul acesta, a fost transformat într-un nod de tranzit pentru livrarea către Ucraina a unor diverse categorii de mărfuri, inclusiv a celor destinate necesităților forțelor armate ale Ucrainei, susține Iuri Pilipson, oficial al Ministerului de Externe al Rusiei, într-un interviu acordat agenției Tass, scrie HotNews.
România acordă Ucrainei sprijin militar și logistic direct, iar portul moldovean Giurgiuleşti a fost transformat de mult timp „într-un nod de tranzit pentru livrarea de mărfuri către Ucraina”, a declarat Iuri Pilipson, directorul celui de-al Doilea Departament European al MAE rus, într-un interviu acordat agenţiei TASS.
În interviul redat parțial pe pagina de Facebook a ambasadei Rusiei la București, diplomatul spune că „achiziționarea operatorului Portului Internațional Liber Giurgiulești, prin care se realizează peste 70% din importurile și exporturile R. Moldova pe cale navigabilă, a fost prezentată la București drept un pas către «reunificarea economică», fiind anunțată și utilizarea acestui nod de transport «în procesul de reconstrucție a Ucrainei»”.
„Punerea în aplicare a unor planuri atât de ambițioase ține însă de un viitor incert. Între timp, România este deja implicată în acordarea unui sprijin militar și logistic direct regimului de la Kiev”, a spus oficialul rus.
„Această împrejurare ridică semne de întrebare cu privire la adevăratele scopuri ale utilizării portului Giurgiulești în viitorul apropiat. Cu atât mai mult cu cât portul a fost transformat de multă vreme într-un nod de tranzit pentru livrarea către Ucraina a unor diverse categorii de mărfuri, inclusiv a celor destinate necesităților forțelor armate ale Ucrainei”, a susținut Pilipson.
România a cumpărat anul acesta operatorul portului Giurgiulești
În aprilie 2026, România a cumpărat operatorul Portului Giurgiulești din R. Moldova.
Achiziția firmei ICS Danube Logistics de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a fost realizată prin Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța.
BERD cumpărase Danube Logistics SRL, operatorul portului Giurgiulești, în 2021.
Portul Giurgiulești se află în apropierea granițelor Moldovei cu România și Ucraina. Este situat la 134 de kilometri de Marea Neagră și poate fi accesat de nave fluviale și maritime.
Giurgiulești este singurul punct de ieșire la mare al Republicii Moldova și gestionează în prezent peste 70% din importurile și exporturile pe cale navigabilă ale statului vecin.
Rusia nu crede în unirea R. Moldova cu România
În interviul acordat Tass și preluat de ambasada Rusiei la București, Iuri Pilipson a abordat și ideea unirii R. Moldova cu România.
Pilipson a spus că marea majoritate a moldovenilor nu doresc ca ţara lor să se unească cu România şi că promovarea în spaţiul mediatic a temei unirii celor două state face parte dintr-o campanie de influenţare a opiniei publice din Republica Moldova, menită să creeze impresia unei susţineri populare tot mai largi pentru aşa-numita „unire”.
„În pofida presiunii propagandistice, majoritatea covârşitoare a locuitorilor R. Moldova, după cum ştim, nu doreşte să renunţe nici la identitatea sa naţională, nici la statalitate. Contrar cercetărilor sociologice din România, care ar indica o creştere a numărului susţinătorilor unirii, la ultimul recensământ al populaţiei 76,7% dintre cetăţenii R. Moldova s-au declarat moldoveni şi doar 8,0% români. Cu greu mai este nevoie de vreun comentariu”, a spus oficialul rus Pilipson.