Droguri în valoare de peste 500 de mii de lei, scoase din circuit de Poliție în primele trei săptămâni ale lunii ianuarie
În perioada 1–18 ianuarie 2026, la nivel național, în urma investigațiilor și perchezițiilor desfășurate, polițiștii au scos din circuit substanțe narcotice în valoare totală de 504 344 lei, potrivit datelor comunicate de Inspectoratul General al Poliției (IGP).
În același interval au fost inițiate 104 procese contravenționale și 29 de cauze penale privind încălcarea legislației în domeniul drogurilor.
„Continuăm acțiunile ferme și constante de prevenire și combatere a traficului ilicit de droguri, precum și de diminuare a riscurilor asociate acestui fenomen, care reprezintă o amenințare majoră la adresa siguranței publice și a sănătății”, transmite IGP.
În cadrul acestor acțiuni au fost ridicate, preponderent, droguri de tip PVP (sare), hașiș, mefedronă, marijuana (produs final) și pastile cu efect psihoactiv, mai adaugă Poliția.