Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Două avioane de luptă F-16…

Două avioane de luptă F-16 au fost ridicate de la sol după un nou atac cu drone rusești asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Mesaj RO-Alert a fost transmis în județul Tulcea

Sursa: NATO/ flikr

În România, două avioane de luptă F-16 au fost ridicate de la sol, în cursul nopții, pentru a monitoriza situația aeriană în zona de frontieră cu Ucraina, în nordul județului Tulcea, după un nou atac cu drone rusești asupra porturilor ucrainene de la Dunăre, a anunțat Ministerul român al Apărării Naționale (MApN).

„În noaptea de 25 spre 26 decembrie, la ora 01:05, două aeronave de luptă F-16 din Baza 86 Aeriană de la Fetești au fost ridicate în aer pentru a monitoriza situația aeriană în zona de frontieră cu Ucraina, în nordul județului Tulcea. Sistemul de supraveghere aeriană al Ministerului Apărării Naționale a identificat grupuri de drone lansate de Federația Rusă către porturile ucrainene de la Dunăre”, a transmis MApN, într-un comunicat de presă.

Conform sursei citate, la ora 01:23, în noaptea de joi spre vineri, populația din nordul județului Tulcea a fost avertizată prin RO-Alert.

„Pe timpul misiunii nu au fost înregistrate pătrunderi neautorizate în spațiul aerian național”, au precizat reprezentanții MApN.

Aeronavele ridicate de armată au revenit în baza de la Fetești și au aterizat în siguranță la ora 3.15, a conchis MApN.

Al doilea mesaj RO-Alert pentru populația din zonă în doar câteva zile

HotNews scrie că la începutul acestei săptămâni, alte atacuri cu drone au fost înregistrate în Ucraina, tot în apropierea frontierei cu România, fiind transmis, și la acel moment, un mesaj RO-Alert pentru populația din Tulcea și Galați, a informat marți dimineață Ministerul Apărării Naționale.

„În cursul nopţii de 22 spre 23 decembrie au avut loc atacuri cu drone efectuate de forţele ruse asupra infrastructurii portuare ucrainene din proximitatea frontierei cu România. La ora 01:10, sistemele radar ale MApN au detectat două ţinte aeriene în spaţiul ucrainean, în evoluţie pe direcţia Reni şi Chilia”, a precizat ministerul.

La ora 01:26, în noaptea de luni spre marți, populaţia din nordul judeţului Tulcea şi sud-estul judeţului Galaţi a fost avertizată prin intermediul unui mesaj RO-Alert.