Doi ofițeri de investigații, condamnați pentru trafic de influență. PA: ar fi pretins 20 de mii de lei de la un cetățean vizat într-o cauză penală pentru șantaj

Doi ofițeri de investigații au fost recunoscuți vinovați de comiterea infracțiunii de trafic de influență de către Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. Sentința a fost pronunțată pe 22 septembrie, anunță Procuratura Anticorupție (PA). Instanța a dispus aplicarea amenzii în valoare de câte 150 de mii de lei pentru fiecare dintre inculpați și i-a privat de dreptul de a ocupa funcții publice pentru o perioadă de 5 ani.
Ziarul de Gardă a constatat că sentința n-a fost publicată deocamdată pe portalul instanțelor de judecată.
Totodată, suma de 20 000 de lei, ridicată în momentul transmiterii către unul dintre inculpați, a fost trecută în folosul statului.
Potrivit unui comunicat al PA, în decembrie 2021, cei doi inculpați, care activau în calitate de ofițeri de investigații în cadrul Direcției de Poliție a municipiului Chișinău a IGP al MAI ar fi pretins 20 000 de lei de la un cetățean vizat într-o cauză penală pentru șantaj.
„În schimbul banilor, aceștia ar fi susținut că pot influența un coleg care gestiona cauza penală respectivă, astfel încât acesta să nu fie atras la răspundere penală și să fie menținut în calitate de martor.
Banii au fost transmiși sub controlul organului de urmărire penală și al ofițerilor SPIA”, menționează PA.
Pe parcursul examinării cauzei, inculpații au pledat nevinovați.
Sentința poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Centru în termen de 15 zile.