Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   DOC/ Fostul viceministru MAI, care…

DOC Fostul viceministru MAI, care și-a scos în vânzare pe site-ul 999.md casa de milioane, și-a scăpat averea de confiscare

Colaj ZdG

Ion Țurcan, fost viceministru de Interne și ex-președinte al raionului Criuleni, constatat cu avere nejustificată în urma unui material publicat de Ziarul de Gardă, și-a scăpat averea de confiscare. Se întâmplă după ce magistrații Curții Supreme de Justiție (CSJ) au respins recursul depus de Autoritatea Națională de Integritate (ANI) împotriva deciziei Curții de Apel (CA) Chișinău, prin care cererea Autorității cu privire la constatarea existenței diferenței substanțiale, deținerii averii cu caracter nejustificat și confiscarea averii nejustificate a fost declarată inadmisibilă. Decizia CSJ este irevocabilă. În continuare, numele lui Țurcan figurează într-un dosar pentru îmbăgățire ilicită, instrumentat de Procuratura Anticorupție.

În mai 2021, Autoritatea Națională de Intergritate (ANI) anunța că fostul viceministru al MAI era vizat într-un control al averii, după ce ZdG a publicat un articol despre casa de milioane a generalului. Potrivit ANI, procedura de control a fost demarată în baza unei autosesizări.

Citiți și: DOC, FOTO/ Casa de milioane a unui fost viceministru MAI, scoasă în vânzare sau schimb pentru un apartament, materiale de construcție sau mașină

La 8 octombrie 2021, ANI a emis actul de constatare în privința lui Țurcan, fiind constatată o diferență substanțială în mărime de aproximativ 390 de mii de lei între averea dobândită și veniturile realizate, precum și deținerea nejustificativă a acesteia.

12 zile mai târziu, adică la 20 octombrie 2021, Țurcan a depus cerere de chemare în judecată împotriva ANI, cerând anularea actului de constatare.

La 13 decembrie 2021, ANI a depus cerere reconvențională împotriva lui Ion Țurcan cu privire la constatarea existenței diferenței substanțiale, deținerii averii cu caracter nejustificat și confiscarea averii nejustificate, însă prima instanță a decis strămutarea cauzei în procedura contenciosului administrativ.

Prin decizia din 28 februarie 2022, Curtea de Apel (CA) Chișinău a declarat inadmisibilă acțiunea reconvențională înaintată de ANI. Autoritatea a depus recurs, însă Curtea Supremă de Justiție a respins recursul printr-o decizie încheiată la 13 iulie curent și a menținut decizia CA Chișinău. Magistrații au explic că acţiunea reconvenţională este o categorie separată a acţiunii civile. Decizia CSJ este irevocabilă.

Fostul viceministru de Interne Ion Țurcan a fost reținut la 24 noiembrie 2021, după ce procurorii anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul său.

Procurorul anticorupție Petru Iarmaliuc a confirmat atunci pentru ZdG că Ion Țurcan este cercetat într-un dosar de îmbogățire ilicită. Ancheta a fost demarată de Procuratura Anticorupție (PA), la sesizarea Autorității Naționale de Integritate (ANI), care la rândul său s-a autosesizat în baza unui material realizat de ZdG în luna aprilie 2021, în care relatam despre casa de milioane scoasă în vânzare de fostul viceministru de Interne și ex-președintele raionului Criuleni.

În baza materialelor probatorii acumulate la dosar, inspectorul de integritate a stabilit că, pentru anul 2019, fostul viceministru nu a putut justifica suma de aproximativ 390 de mii de lei, ca urmare a examinării tuturor veniturilor și cheltuielilor acestuia.

În aprilie curent, ZdG a scris că generalul Ion Țurcan, fost viceministru al afacerilor interne, care timp de 10 luni a deținut funcția de președinte al raionului Criuleni din partea PDM, și-a scos în vânzare casa de lux, situată pe malul Nistrului. Acesta este gata să dea locuința la schimb cu un apartament, materiale de construcție și chiar cu o mașină. Proprietar al imobilului însă se prezintă un bărbat pe nume Alexandru, care pe site-ul de anunțuri, prin intermediul căruia Țurcan încearcă să își vândă imobilul, are publicate anunțuri doar cu privire la automobile.

Deși în declarațiile de avere și interese personale, fostul șef al Brigăzii de Poliţie cu Destinaţie Specială „Fulger” scria că locuința a fost obținută printr-un act de donație și că valoarea acesteia este de 125 de mii de lei, pe site-ul de anunțuri prețul cerut era de 320 de mii de euro, echivalentul a peste 6,8 milioane de lei sau de 55 de ori mai mult decât acesta indică în actele prezentate Autorității Naționale de Integritate (ANI).

Locuința de lux cu suprafața de 160 de metri pătrați este situată pe un teren de 27 de ari pe malul Nistrului, raionul Criuleni. Casa cu două niveluri a fost înregistrată la cadastru în luna iulie 2020, la șase luni după ce Țurcan a renunțat la funcția de președinte al raionului Criuleni. Între timp, Țurcan a vândut imobilul.

Generalul de la Interne şi afacerile cu ţigări

De-a lungul timpului, numele lui Ion Ţurcan a fost vehiculat în diverse scandaluri. În perioada comunistă, plecase la pensie. Se vorbea că s-ar fi retras în urma unui conflict cu Gheorghe Papuc, ministrul de Interne de atunci. A revenit odată cu preluarea puterii de către forţele pro-europene, fiind numit, în iulie 2009, şef la „Fulger”.

În 2011, printr-o scrisoare semnată de Alexei Roibu, ministrul de Interne de atunci, Ţurcan a fost propus şefului statului pentru avansare în grad de general. Încolţit de presă, Roibu a declarat ulterior că semnătura din scrisoare ar fi falsă şi că nu i-ar aparţine. A fost iniţiată o anchetă penală, care, însă, a demonstrat contrariul. Atunci, totuşi, Ţurcan nu a devenit general, lucru care avea să se întâmple în decembrie 2013, în urma unui decret semnat de Nicolae Timofti.

În perioada martie 2015 – noiembrie 2017, Țurcan a deținut funcția de viceministru de Interne, iar ulterior a fost numit în calitate de reprezentant al Biroului pentru combaterea criminalităţii organizate şi a infracţiunilor deosebit de periculoase pe teritoriul CSI.

În martie 2019 a fost ales președinte al raionului Criuleni din partea PDM, asigurând mandatul până la alegerile locale din toamna aceluiași an.