Principală  —  Blog   —   Diaspora răspunde. Scrisoare către președinte:…

Diaspora răspunde. Scrisoare către președinte: „Știu, vă pare straniu și de neimaginat cum este să fii altruist…” (Belgia)

Stimate cititor, rezident al edificiului pe bulevardul Ștefan cel Mare, nr. 154,

mulțumesc pentru calificativ de „paralel” – chiar sincer sunt de acord cu acesta. Și de ce nu ? Sunt cetățean al R. Moldova care privește la ceea ce se întîmplă acasă de parcă ar fi un film dintr-o realitate paralelă, ruptă de cursul natural și rațional de dezvoltare a Moldovei. Nu renunț la intenția de a reveni acasă (da, pentru mine și mulți alții din diaspora, Moldova este acasă). Să revin nu pentru a face bani sau „variante”, ci pentru a-mi aduce aportul la dezvoltarea țării – știu, vă pare straniu și de neimaginat cum este să fii altruist – dar suntem mulți, moldoveni care vor să lase o urmă frumoasă în viață, să aibă copii și nepoți ce vor spune de bine despre ei. Înțeleg că, dacă citiți aceste rânduri, vă umflă râsul…

Dar eu acum trăiesc într-o lume paralelă, unde este normal ca politicienii (care tot sunt oameni, cu păcatele lor) se gândesc la binele națiunii lor, fără să le treacă prin cap să o vândă la stânga și la dreapta, unde medicii și învățătorii sunt respectați și remunerați pentru că ei asigură sănătatea fizică și intelectuală a societății, unde când începi o afacere nu trebuie să dai mită și nu ai frica să ți-o ia cei cu putere, unde drumurile renovate au garanție pe 50 de ani (ani, nu zile!), unde este normal să-ți poți permite un apartament sau casă în ipotecă practic din orice salariu, unde sunt multe altele care îi atrag pe moldoveni (printre care și copiii de politicieni din Moldova).

Și noi nu am migrat în această lume paralelă pentru că am avut milioane acasă și ne era prea strîmtă Moldova, sau pentru că suntem trădători de patrie și neam. Am migrat de la sate și orașe pentru că efectiv nu mai erau locuri de muncă plătite decent (întrebare pentru ‘neatale, care ești olecuțică de economist – care sunt costurile totale de trai în Moldova și câte % din populație are venituri LEGALE și SIGURE pentru a le acoperi?) – noi am migrat pentru că nu am găsit (deși am căutat) posibilități cinstite și fără bani la negru de a ne asigura familiile și a oferi un viitor mai bun copiilor. Deși numai noi știm cât de „dulce” e pâinea de emigrant, apreciem țările-gazde pentru că putem trăi fără frica de rezultatele alegerilor – pentru că știm că în aceste lumi paralele legea și cetățeanul nu sunt cuvinte goale.

Și dacă tot acceptați și vă este frică să pierdeți aportul financiar al diasporei, aveți rațiune să acceptați că unica soluție reală pentru țările mici ca Moldova este să valorifice pe deplin potențialul diasporei de a ajuta patria, de a aduce acasă tot ce este mai bun din lumi paralele, care sunt mai avansate în multe aspecte.

În final am să vă spun de ce și pentru ce am sa votez pe 15 noiembrie : pentru că sunt cetățean, este dreptul meu constituțional și obligația mea morală, pentru că vreau să fie mai bine acasă unde am să revin curând, pentru că vreau hoții de miliarde pedepsiți, iar banii întorși în buget, pentru că vreau drumuri/spitale/școli normale, pentru că nu vreau armată străină și ocupația pământului nostru, pentru că vreau la guvernare oameni cu verticalitate despre care să nu poți spune că sunt trădători.

Emil Dediu, Belgia

P.S.: de fapt, există puțini moldoveni în afara țării care pot fi calificați drept „diasporă” în sensul adevărat al cuvântului, de oameni care sunt cetățeni ai unor țări terțe și au doar rădăcini (uneori la îndepărtare de multe generații) într-o anumită regiune. Majoritatea din noi suntem cetățeni ai R. Moldova cu reședința temporară sau permanentă peste hotare – dar în primul rând, CETĂȚENI ale căror drepturi la vot sunt consfințite în Constituție.

Din aceeași serie, citiți și: