Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   G4Media/ Un raport al Consiliului…

G4Media Un raport al Consiliului de Apărare din România avertizează asupra situației din R. Moldova. Ce a urmărit spionajul rus peste Prut

Sursa foto: Profimedia Images

Consiliul Suprem de Apărare din România (CSAT), organismul condus de președintele statului și care coordonează politica de apărare a țării, a detaliat în raportul pe activitate pe anul 2023 care au fost principalele obiective ale serviciilor de informații „ostile”, transmite g4media.ro.

Raportul CSAT arată că „Federaţia Rusă a fost principalul actor politic şi militar implicat în toate dosarele de securitate din vecinătate. Provocările de natură militară au continuat să fie generate de actiunile Moscovei pentru prezervarea şi consolidarea influenţei asupra statelor din acest areal şi pentru proiectarea propriilor ambiţii geopolitice”.

Raportul face referire și la situația din R. Moldova: „menţinerea continuităţii unei guvernări pro-europene, după orizontul de timp al anului 2025, este esenţială pentru asigurarea ireversibilităţii traseului occidental al Republicii Moldova”.

Raportul avertizează asupra situației din Moldova: „Capacitatea instituţională redusă, precaritatea sistemului de apărare şi perspectiva extinderii agresiunii militare ruse şi asupra R. Moldova au impus menţinerea unui nivel ridicat de vigilenţă, dar şi de asistenţă în raport cu statul vecin. În acest proces, România a acţionat pentru sprijinirea cauzei R. Moldova la nivel internaţional şi pentru coagularea sprijinului partenerilor, iar intern pentru susţinerea eforturilor de reformă instituţională în domenii multiple”.

Iată obiectivele serviciilor secrete ruse descrise în raportul CSAT, consultat de G4Media:

– încercări de penetrare informativă a instituţiilor cu responsabilităţi în domeniul apărării şi securităţii, cu derularea de acţiuni pentru obţinerea informaţiilor de interes;
– culegerea de informaţii referitoare la măsurile dispuse de România în contextul conflictului din Ucraina, privind exerciţiile naţionale şi multinaţionale desfăşurate, prezenta aliată pe teritoriul naţional, tehnica şi echipamentele din dotare;
– penetrarea infrastructurilor critice de comunicaţii şi informatice;
– subminarea, prin dezinformare şi propagandă a încrederii românilor în Armată şi aliaţi, în factorul decizional şi în capacitatea instituţiei militare naţionale de a-şi îndeplini misiunile, prin derularea unor acţiuni asociate agresiunilor informaţionale.

În ceea ce privește riscurile determinate de continuarea conflictului dintre Rusia şi Ucraina la adresa ţărilor din regiune, CSAT enumeră:

– creşterea numărului incidentelor militare
– atacurile cibernetice de sorginte rusă
– posibilitatea infiltrării serviciilor secrete ruse în rândul refugiaţilor ucraineni
– exportul ameninţărilor de criminalitate organizată transfrontalieră din Ucraina
– posibile atentate sau acte de sabotaj împotriva transporturilor militare destinate Ucrainei ori a facilităţilor autohtone de producţie de tehnică şi echipamente.