Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   De la 1 septembrie 2026,…

De la 1 septembrie 2026, bursele pentru studenți vor crește. Bursa Republicii se va mări până la 6230 de lei

Imagine-simbol

Începând cu 1 septembrie 2026, bursele studenților de la licență, de la toate specialitățile, ar urma să crească cu cel puțin 40%. O hotărâre în acest sens a fost aprobată miercuri, 1 iulie, în cadrul ședinței Cabinetului de miniștri. Documentul prevede creșteri pentru domenii prioritare – educație, STEAM (științe, tehnologii, inginerie, arte și matematică), agricultură și medicină. 

„(…) Îi așteptăm pe toți tinerii noștri, începând cu 27 iulie, să se înscrie în procesul de admitere. Ținta noastră e ca 7 din 10 absolvenți din țară să urmeze studiile în Republica Moldova”, a declarat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun. 

Cele mai mari majorări sunt prevăzute pentru studenții care studiază la medicină, conform unui comunicat al Guvernului. De la 1 septembrie 2026, aceștia ar urma să aibă burse lunare în valoare de 4565 de lei pentru categoria I, 3900 de lei pentru categoria II și 3565 de lei pentru categoria III.

Categoria burseiCuantumul actual al bursei de studii în domeniul Sănătate Cuantumul bursei de studii în domeniul Sănătate, începând cu 1 septembrie 2026 Creșterea, lei
Categoria I16304565+2935
Categoria II13953900+2505
Categoria III12753565+2290

Studenții înmatriculați la programele de licență din domeniul educației și la specialitățile STEAM (științe, tehnologii, inginerie, arte și matematică), care studiază cu frecvență pe locuri finanțate de la bugetul de stat, ar urma să aibă burse majorate cu 50% față de nivelul general. Astfel, începând cu 1 septembrie 2026, pentru aceste specialități bursa de categoria I va constitui 2855 de lei, cea de categoria II – 2435 de lei, iar cea de categoria III – 2250 de lei.

În cazul acestor specialități, numărul beneficiarilor de burse nu va fi plafonat, toți studenții care studiază la buget urmând să beneficieze de bursă pe tot parcursul anilor de studii, susțin autoritățile din educație.

Categoria bursei de studii Cuantumul bursei de studii pentru specialitățile STEAM, începând cu 1 septembrie 2026Creșterea față de cuantumurile generale stabilite pentru achitare începând cu 1 septembrie 2026, lei
Categoria I2855+950
Categoria II2435+810
Categoria III2250+760

În prezent, conform Guvernului, doar 17% dintre studenții din învățământul superior urmează o specialitate din domeniul pedagogiei sau STEAM, iar în școli se înregistrează peste 1500 de posturi vacante pentru cadre didactice, inclusiv sute de posturi vacante pentru profesori de matematică, fizică și chimie.

Categoria burseiCuantumul actual al bursei de studii pentru domeniul Științe ale educației Cuantumul bursei de studii pentru domeniul Științe ale educației, începând cu 1 septembrie 2026 Creșterea, lei 
Categoria I32604565+1305
Categoria II27853900+1115
Categoria III25453565+1020

De burse majorate ar urma să beneficieze și studenții din domeniul științelor agricole. Începând cu 1 septembrie 2026, bursa de categoria I va fi de 2280 de lei, cea de categoria II – de 1955 de lei, iar bursa de categoria III – de 1785 de lei.

Categoria burseiCuantumul actual al bursei de studii în domeniul Științe agricole Cuantumul bursei de studii în domeniul Științe agricole, începând cu 01 septembrie 2026Creșterea, lei
Categoria I16302280+650
Categoria II13951955+560
Categoria III12751785+510

Mai mult, bursa de categoria I va crește de la 1360 de lei la 1905 lei, cea de categoria II – de la 1160 de lei la 1625 lei, iar bursa de categoria III – de la 1065 de lei la 1490 de lei.

Categoria bursei de studii Cuantumul actual al bursei de studii, valabil pentru perioada 1 ianuarie-30 iunie 2026Cuantumul bursei de studii începând cu 1 septembrie 2026Creșterea, lei
Categoria I13601905+545
Categoria II11601625+465
Categoria III10651490+425

Mărimea burselor va depinde în mod direct de rezultatele academice ale elevilor și studenților. Bursa de categoria I va fi acordată celor cu media de cel puțin 8,5, cea de categoria II – celor cu media de minimum 8,0, iar pentru bursa de categoria III media minimă a fost crescută până la 7,0.

În colegii și centre de excelență, bursele vor putea fi acordate pentru cel mult 70% dintre elevii înmatriculați la studii cu frecvență la zi. În universități, acestea vor fi oferite pentru cel mult 50% dintre studenții de la ciclul licență și pentru cel mult 30% dintre cei de la master. De burse vor putea beneficia toți studenții de la forma de învățământ cu frecvență, indiferent de tipul de finanțare a studiilor.

Totodată, Guvernul a decis majorarea cu 40% a burselor de merit. Începând cu 1 septembrie 2026, Bursa Republicii va crește de la 4450 de lei la 6230 de lei, Bursa președintelui R. Moldova – de la 4045 de lei la 5665 de lei, iar Bursa Guvernului – de la 3710 lei la 5195 de lei.

Categoria burseiCuantumul actual al bursei de meritCuantumul bursei de merit în învățământul superior (ciclurile I și II, studii superioare integrate), valabil începând cu 1 septembrie 2026Creșterea, lei
Bursa Republicii44506230+1.780
Bursa Președintelui Republicii Moldova40455665+1.620
Bursa Guvernului37105195+1.485

Cuantumul bursei sociale în învățământul superior va fi majorat de la 720 de lei la 1000 de lei lunar, potrivit Executivului.