Condoleanțe Pentru că mamele nu mor

E pentru prima dată când în redacția ZdG moare o mamă. Decesul Ioanei Radu ne-a lăsat pe toți noi, colegii Alinei, fără cuvinte. Ce poți să-i zici unei fiice care, într-o noapte, își pierde mama, fără să-și poată spune una alteia ultimul cuvânt? Toate vorbele rostite în astfel de cazuri par fără sens, pentru că nu au fost încă gândite cuvinte potrivite care ar putea alina durerea unei pierderi nemărginite. Singura mângâiere rămân amintirile și neuitarea, pe care le putem păstra în tainița sufletului oricât de mult reușim. 

Oricine și-ar dori să aibă o mamă ca Ioana Radu. O femeie evlavioasă, o luptătoare rezistentă, un om de ajutor. Cei care o plâng în aceste zile pot fi împăcați cu gândul că amintirile despre ea nu pot dispărea, pentru că sunt speciale, pentru că au sens și pentru că i-au marcat pe toți cei care au fost aproape sau mai puțin aproape de ea pe parcursul vieții. 

Trecută prin greutățile timpurilor, a știut să-și trăiască viața cu bucurie și cu recunoștință față de toți cei care i-au fost aproape. Apoi, fără a insista și fără a conștientiza acest lucru, a devenit pentru mulți model de viață, de luptă, de cumsecădenie, de milostenie, de îngăduință, de toleranță și de răbdare. 

Noi, cei de la Ziarul de Gardă, o vom ține minte nu doar pentru că este mama Alinei Radu, dar și pentru că, în ultimii 19 ani, a fost cel mai minunat și mai exigent cititor al ZdG. În semn de prețuire aleasă pentru echipa ZdG, an de an, în ajun de Crăciun, primeam Crăciunei copți special pentru noi, Crăciunei de la care nu lipsea panglica tricoloră și stibla de busuioc. Apoi, au fost zilele de joi. Întâlnirile de la balconul Bisericii „Sfânta Teodora de la Sihla”, acolo unde, săptămână de săptămână, doamna Ioana cocea prescuri. Era simplu să ajungem de la Casa Presei la Biserică, pentru a-i transmite un ziar proaspăt și a urmări cum mâinile ei trudite frământă prescurile. La slujbele de duminică sau din zilele de mari sărbători prescurile coapte de Ioana Radu ajungeau la mii de creștini. Fărâmele din pâinea sfințită păstrau căldura și evlavia unui suflet pentru care Dumnezeu era mai mult decât oricine și decât orice.

Așteptând să se coacă prescurile, Ioana Radu răsfoia numaidecât ziarul. Avea un ochi atent, analitic, chiar critic și nu ezita să se dea cu părerea ori de câte ori simțea că, în vreun articol de ziar, cineva, undeva, a trișat sau nu a spus adevărul până la capăt. 

Formula sa de salut „Tinerețe fără bătrânețe” ne-a ajutat întotdeauna să credem că chiar poate exista tinerețe veșnică. Și chiar o fi existând, uneori… Așa cum, uneori, atunci când copiii sunt o continuare vie a părinților, există viață fără de moarte. 

Singura consolare pe care am dori să o transmitem Alinei în aceste zile e că mamele nu mor. Ele continuă să trăiască în copiii lor. Întotdeauna.

Echipa de Gardă