Principală  —  Ştiri   —   Citiți joi în ZdG: Radiografia…

Citiți joi în ZdG: Radiografia declarațiilor de avere ale deputaților și Postul Vamal Sculeni renovat cu 135 de milioane de lei

În ediția a 14-a a Ziarului de Gardă, vă prezentăm declarațiile de avere și interese personale ale deputaților din Parlament pentru anul 2023. Citiți în rubrica Anchetă ce achiziții au făcut deputații, de la imobile de circa 10 mii de metri pătrați, la mașini de marca Renault și Tesla, la terenuri în valoare de 11 mii de euro. Tot în această ediție, aflați la rubrica Reporter Special despre renovarea și construcția Postului Vamal Sculeni cu 135 de milioane de lei. Deși inițial proiectul a fost estimat la 68 de milioane de lei, în final acesta a ajuns la 135 de milioane de lei, din cauza proiectării nereușite, potrivit Serviciului Vamal.

În întreaga lume, la data de 8 aprilie, se marchează Ziua Internațională a Romilor. Cu oceastă ocazie, în capitală, reprezentanții comunității rome au organizat un marș dedicat promovării drepturilor femeii rome, cu sloganul „Femeia Romă – Aici și Acum”. Citiți la rubrica REPORTER SPECIAL problemele acute ale comunității rome, care, potrivit președintelui Asociației Naționale a Mediatorilor Comunitari, Valeriu Căldăraru, nu s-au schimbat în ceea ce ține de reglementarea acestora de către cei responsabili.

„Problema „geniștilor la negru” nu este una nouă. O cunosc de când am lucrat în Donbas, deminând terenuri în regiunile Donețk și Luhansk. Această poveste se repetă în toate regiunile în care există zone potențial periculoase”. La rubrica ÎN LUME citiți despre „geniștii la negru” ucraineni, cei care efectuează deminare umanitară, deși nu sunt certificați, din cauza insuficienței de cadre ale operatorilor antimină.

Citiți la rubrica EXCLUSIV, interviul cu Octavian Iachimovschi, procuror-șef adjunct interimar al Procuraturii Anticorupție (PA). În cadrul interviului, invitatul a vorbit despre concursul anulat pentru fotoliul de procuror general, la care a candidat și a obținut cel mai mare punctaj și despre necesitatea instituției Procuraturii Anticorupție de a avea un nou sediu.

„Martie a venit cu buchete: de mărțișoare, flori și probleme. (…) Tot la început de martie am pornit și o reformă în interiorul redacției, pe care încă nu am anunțat-o public, căci voiam să știm dacă suntem pe calea cea dreaptă. Și se pare că am atins niște succese la care nu visam”. La rubrica Viața Redacției, aflați cum a fost luna martie 2024 pentru redacția ZdG.

Acestea, dar și alte materiale jurnalistice pot fi citite mâine, în cea de-a 14-a ediție a Ziarului de Gardă din acest an.

Rubricile ediției:

ACTUAL: ISW: Moscova încearcă să folosească actorii pro-ruși din R. Moldova pentru a destabiliza democrația și societatea moldovenească/ Cum au fost formulate întrebările din chestionarele de recensământ și de ce se face referire la miezul nopții dintre 7 și 8 aprilie? BNS răspunde la „întrebările apărute în mediul on-line”/ Exporturile de vin în Uniunea Europeană au crescut cu 36%/ Cum ar urma să fie modificată Constituția în urma referendumului privind integritatea în UE

OPINII:
Petru Grozavu: Lavrov a explodat

EDITORIAL:
Sabin Rufa: Etnia „moldovenească” nu există. Recensământul și câți CINE suntem

ANCHETĂ: Radiografia declarațiilor de avere ale deputaților: mașină Tesla, spațiu comercial de 10 mii de metri pătreți sau casă de 2,9 milioane de lei primită în dar 

DOSAR: Dosarul Gumeniță, „înghețat” de 14 ani în instanță. Detalii despre procesul fostului vicecomisar al capitalei învinuit că în aprilie 2009 a lovit cu piciorul tinerii răniți în PMAN.

REALITATEA: Interdicție de a intra în România pentru 116 persoane care urmau să protesteze la București în ziua când Maia Sandu participa la congresul PPE

CITITORUL DE GARDĂ: Lupta unui bărbat din Ialpujeni pentru 3,2 ha de pământ pe care le-a cumpărat în 2012

VIAȚA REDACȚIEI:  Martie 2024. Cum a fost prima lună de primăvară în redacția ZdG

REPORTER SPECIAL: 135 de milioane de lei. Cine a proiectat și construit postul vamal Sculeni. Conflicte de interese, sesizarea procuraturii și buget majorat/ „Discriminarea este una destul de simțitoare în rândul nostru”. De ziua lor, romii din R. Moldova vorbesc despre cele mai importante probleme ale comunității lor

EXCLUSIV: „La elaborarea acelor scheme pe care noi le numim „frauda bancară” au stat minți foarte inteligente”. Interviu cu Octavian Iachimovschi, procuror-șef adjunct interimar al Procuraturii Anticorupție

UTIL:  Pensia anticipată pentru carieră lungă: ce este, cum se calculează și cine poate beneficia

EDITORIAL:
Maria Victoria Chilari: Cum am trăit cutremurul din Taiwan. Ce face statul R. Moldova ca să-și protejeze cetățenii?

ÎN LUME: Deminarea umanitară și „geniștii la negru”. Cum își curăță fermierii ucraineni câmpurile de mine

protejat online: Manifestări ale violenței digitale în rândul fetelor și femeilor. Unde ceri ajutor?

OAMENI: Viața de migrantă. A vândut vaca de la casă pentru a-și salva copilul, dar banii nu au ajutat