Principală  —  IMPORTANTE   —   Cavcaliuc intenționează să se adreseze…

Cavcaliuc intenționează să se adreseze la CEDO, invocând încălcarea de drepturi fundamentale: „R. Moldova va pierde mai multe dosare”

Aflat la Londra, politicianul Gheorghe Cavacaliuc susține că se va adresa la CEDO, întrucât îi sunt încălcate „drepturi fundamentale de către instituțiile din R. Moldova”. În cazul în care R. Moldova va continua să-i încrimineze „niște crime și niște falsuri, pe care le împing persoane cointeresate”, Cavcaliuc afirmă că statul „va pierde mai multe dosare la CEDO”.

„Împreună cu avocații mei, am pregătit dosarul și toate probele care arată nevinovăția mea, dar și abuzurile și falsurile pe care le-au făcut cei din R. Moldova, doar pentru a-mi fabrica dosarele penale.

În următoarele zile, toate aceste materiale, împreună cu cererea pe numele Înaltei Curți, vor fi depuse pentru a solicita examinarea încălcării drepturilor fundamentale ale mele de către instituțiile din Moldova. (…)

Aceste probe vor arăta că autoritățile R. Moldova au recurs doar la falsuri, doar la activități ilegale, pentru a mă închide, pentru a mă reduce la tăcere, pentru a distruge partidul politic PACE”, susține Cavcaliuc.

Anterior, într-un comentariu pentru Ziarul de Gardă, Viorel Țențiu, șeful Biroului național de Interpol, a precizat Biroul Interpol de la Chișinău a înaintat o solicitare către secretariatul general al Biroului Interpol de la Lyon (Franța) prin care a cerut informații suplimentare despre blocarea căutării internaționale a politicianului – colonel Gheorghe Cavcaliuc, de către Biroul Interpol de la Lyon. În același context, se menționa că solicitarea a fost remisă după anunțul Biroului Interpol de la Lyon despre blocarea căutării lui Gheorghe Cavcaliuc „fiind invocat articolul 3 al Constituției Interpol”.

Reprezentanții Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Specială (PCCOCS) anunțau că la 17 ianuarie curent PCCOCS a fost informată, prin intermediul Biroului Interpol de la Chișinău, că politicianul – colonel Gheorghe Cavcaliuc nu mai este anunțat în căutare internațională de Interpol, „fiind invocat articolul 3 al Constituției Interpol”. Astfel, în aceste circumstanțe, responsabilii de la PCCOCS anunță că a fost formulată și remisă o cerere de comisie rogatorie către autoritățile din Marea Britanie, unde printre alte acțiuni necesare dispunerii unei soluții obiective pe caz, a fost solicitată înaintarea acuzării lui Gheorghe Cavcaliuc în dosarele lui Gheorghe Petic și Ruslan Verbițchi.

Precizările responsabililor de la PCCOCS vin după ce Steven Fisher, ambasadorul Marii Britanii la Chișinău, a declarat marți, 18 ianuarie, în cadrul unei emisiuni de la postul public de televiziune că Marea Britanie n-a primit nicio cerere din partea Interpol în privința cetățenilor Republicii Moldova, Veaceslav Platon și Gheorghe Cavcaliuc.

La 20 decembrie 2021, autoritățile de la Chișinău anunțau că  Biroul Interpol de la Lyon a acceptat solicitarea biroului Interpol de la Chișinău de a-l anunța în căutare pentru arest și extrădare pe președintele formațiunii PACE, care a fugit din R. Moldova după scrutinul parlamentar din 11 iulie.

Președintelui Partidului Politic „Acasă Construim Europa” (PACE) Gheorghe Cavcaliuc, care se află la Londra, are calitate de învinuit și în „dosarele penale fabricate în privința lui Gheorghe Petic și Ruslan Verbițchi”. Magistrații de la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, au emis vineri, 19 noiembrie 2021, mandat de arestare pentru 30 de zile pe numele colonelului Gheorghe Cavcaliuc.