Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Cauză penală pentru construcția unui…

Cauză penală pentru construcția unui imobil cu nerespectarea documentației de urbanism și amenajare a teritoriului. Percheziții la Strășeni

Sursa: Elena Covalenco/ IPN

Astăzi, 4 septembrie, oamenii legii desfășoară acțiuni procesuale într-o cauză penală care vizează o companie de construcție, suspectată de executarea unor lucrări cu încălcarea prevederilor legale în domeniul construcțiilor, anunță Centrul Național Anticorupție.

Potrivit sursei citate, compania ar fi executat lucrări de construcție a unui imobil cu nerespectarea documentației de urbanism și amenajare a teritoriului. Conform actului emis de Inspectoratul pentru Supraveghere Tehnică, s-au constatat următoarele încălcări: depășirea regimului de înălțime admis, cu un nivel, depășirea procentului de ocupare a terenului și a coeficientului de utilizare a lotului. În urma constatării acestor abateri, administrația publică locală a emis o Dispoziție prin care a fost dispusă sistarea lucrărilor de construcție. Cu toate acestea, lucrările au continuat în mod abuziv, fără respectarea dispozițiilor autorităților competente.

Pe marginea constatărilor CNA a inițiat o cauză penală în temeiul unei bănuieli rezonabile privind executarea necalitativă a construcţiilor manifestată prin continuarea de către persoanele responsabile a lucrărilor executate necorespunzător şi oprite prin acte de control.

„În prezent, se desfășoară percheziții în mai multe locații din raionul Strășeni, cu scopul stabilirii tuturor circumstanțelor cauzei, identificării persoanelor implicate și atragerii acestora la răspundere penală, conform legislației în vigoare. Potrivit legii, orice persoană se prezumă nevinovată până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile”, scrie CNA.