Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   Cât va constitui compensația pentru…

Cât va constitui compensația pentru energie, cine va beneficia de compensații și cum se va determina categoria de vulnerabilitate? Zece răspunsuri la cele mai frecvente întrebări despre compensațiile la energie

Odată cu lansarea platformei online „compensații.gov.md”, utilizată pentru înregistrarea cererii consumatorilor și atribuirea unei categorii de vulnerabilitate energetică, Guvernul a venit cu mai multe răspunsuri la cele mai frecvente întrebări ale cetățenilor care își doresc să beneficieze de compensații pentru energia consumată în perioada rece a anului.

Astfel, Guvernul va oferi compensații în factură pentru consumul de energie, pentru a compensa parțial creșterea tarifelor la resursele energetice. Anul acesta compensațiile vor fi oferite în baza categoriilor de vulnerabilitate energetică în care este încadrată familia pe baza cererii depusă de către aceasta.

1. Cine va beneficia de compensațiile oferite de Guvern?

Potrivit reprezentanților Ministerului Muncii și Protecției Sociale, de compensații pentru energie vor beneficia majoritatea cetățenilor. Mărimea compensației va varia pentru fiecare gospodărie și va fi stabilită în funcție de categoria de vulnerabilitate energetică atribuită. Consumatorii casnici vor fi grupați în 5 categorii de vulnerabilitate energetică, de la foarte ridicată până la non – vulnerabil.

2. Cum pot aplica consumatorii pentru a primi compensații?

Consumatorii se vor înregistra pe pagina web www.compensatii.gov.md, unde vor completa o cerere.

Persoanele care nu dispun de echipament tehnic și acces la internet sau nu au abilitățile necesare pentru a completa cererea pe www.compensatii.gov.md vor fi ajutate la înregistrare de către registratori. Registratorii vor completa cererea din spusele persoanei care solicită compensația și vor introduce datele în sistem.

Registratori sunt asistenții sociali comunitari, bibliotecarii, lucrătorii direcțiilor cultură și alte persoane împuternicite din localitate.

3. Cum vor fi achitate compensațiile?

Compensațiile vor fi transferate direct în contul furnizorilor și vor fi reflectate în facturile consumatorilor la energie: gaze, energie termică, energie electrică.

4. Cine NU va beneficia de compensații la energie?

Consumatorii casnici, cărora le este atribuită categoria de consumatori non-vulnerabili nu beneficiază de compensații.

Categoria de non-vulnerabilitate se atribuie gospodăriilor care: au în proprietate cote-părți în 4 sau mai multe bunuri imobile locative; dețin unul sau mai multe imobile în valoare de peste 3.000.000 de lei cumulativ; au cheltuieli pentru energie mai mici de 10% din veniturile disponibile.

Totodată, de compensații nu vor beneficia gospodăriile care vor solicita să nu beneficieze de acestea.

5. Vor primi compensații persoanele care nu depun cerere?

Da. Chiar dacă pentru o anumită adresă nu va fi înregistrată o cerere electronică pentru acordarea compensației, aceasta va fi inclusă în programul guvernamental. Locului de consum neînregistrat prin cerere de către un solicitant i se aplică categoria de vulnerabilitate medie.

6. Ce tip de energie va fi compensat?

Compensații se acordă consumatorilor casnici pentru consumul de gaze naturale și energie termică. Pentru consumatorii care nu sunt conectați la gaz sau energie termică, Guvernul examinează posibilitatea compensării și pentru electricitate în cazul „majorării semnificative a prețului”.

7. Cum se va determina categoria de vulnerabilitate în care se încadrează gospodăria?

Categoria de vulnerabilitate se stabilește în baza regulamentului aprobat de Guvern. Regulamentul prevede 5 categorii de vulnerabilitate în funcție de ponderea cheltuielilor pentru energie raportate la venitul disponibil al gospodăriei:

  • Foarte ridicată – cheltuielile medii lunare prognozate pentru energie constituie mai mult de 95% din veniturile disponibile
  • Ridicată – cheltuielile medii lunare prognozate pentru energie constituie între 35% și 94% din veniturile disponibile
  • Medie – cheltuielile medii lunare prognozate pentru energie constituie între 20% și 34% din veniturile disponibile
  • Scăzută – cheltuielile medii lunare prognozate pentru energie constituie între 10% și 19% din veniturile disponibile
  • Non-vulnerabilă – cheltuielile medii lunare prognozate pentru energie constituie mai puțin de 10% din veniturile disponibile

Veniturile disponibile reprezintă diferența între veniturile globale ale gospodăriei casnice, nivelul minim de cheltuieli al gospodăriei casnice și rata lunară a creditului imobiliar al gospodăriei casnice.

8. Cât va constitui compensația pentru energie?

Guvernul urmează să aprobe până la mijlocul lunii noiembrie tarifele compensate pentru fiecare categorie de vulnerabilitate. Compensația va constitui diferența între tariful aprobat de ANRE și tariful stabilit pentru categoria de vulnerabilitate în care este încadrată gospodăria.

9. Dacă nu am viză de reședință în apartamentul unde locuiesc, pot solicita compensații?

Da. La completarea cererii, consumatorii solicită compensații pentru adresa unde locuiesc efectiv, nu pentru cea unde au viza de reședință.

10. Cine va controla corectitudinea informațiilor declarate?

Controlul asupra corectitudinii informațiilor, datelor introduse pentru solicitarea și stabilirea categorii de vulnerabilitate energetică îl exercită organele abilitate ale Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Inspecția Socială şi structurile teritoriale de asistență socială.

Platforma online „compensatii.gov.md”, elaborată de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, a fost lansată miercuri, 12 octombrie. Aceasta face parte din programul guvernamental „Ajutor la contor”, care este implementat de către Minister cu sprijinul UE și a Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD). Destinat cetățenilor care doresc să solicite compensații la energie, site-ul va fi utilizat pentru depunerea cererii și atribuirea unui grad de vulnerabilitate energetică, în baza acelei cereri.