Bilanţul pandemiei a ajuns la 47.249 de decese la nivel mondial. Cele mai multe cazuri de infecţii, în SUA
Bilanţul pandemiei de coronavirus a ajuns la 47.249 de morţi pe plan global, unde s-au înregistrat până în prezent peste 900.000 de cazuri de infectare, cele mai multe în Statele Unite.
Statele Unite sunt pe primul loc din punctul de vedere al numărului de infecţii, 215.300. În Italia au fost raportate până acum 110.574 de cazuri confirmate de coronavirus, în Spania sunt 104.118 de cazuri, în China 81.554, iar în Germania 77. 981.
În Franţa s-au înregistrat 56.989 de cazuri, Iranul a raportat 47.593 de îmbolnăviri, iar Marea Britanie 29.474. Cele mai multe decese cauzate de Covid-19 au fost raportate în Italia, 13.155. În Spania s-au înregistrat 9.337 de decese, în Franţa 4.032, iar China a raportat 3.316 decese. În Statele Unite sunt 5.110 de decese, în Iran 3.036, în Marea Britanie 2.352, iar în Olanda 1.173. În Germania s-au înregistrat 931 de decese, iar în Belgia 828. La nivel mondial s-au vindecat 194.578 de persoane.
Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), şi-a exprimat preocuparea, miercuri, 1 aprilie, în legătură cu răspândirea rapidă pe plan mondial a infecţiilor generate de noul coronavirus şi creşterea rapidă a numărului de decese.
„În ultimele cinci săptămâni a existat o creştere aproape exponenţială a numărului de cazuri noi, iar în ultima săptămână numărul deceselor aproape s-a dublat”, a declarat Tedros Adhanom Ghebreyesus în cursul unei videoconferinţe de presă desfăşurate în oraşul elveţian Geneva, potrivit NYT Times.
Conform ultimelor informații oficiale, până la 1 aprilie, în R, Moldova au fost înregistrate 423 de cazuri de infectare cu virusul COVID-19.