Autorul alertelor false cu bombă de la Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău a fost reținut și plasat în arest preventiv
O persoană bănuită că ar fi transmis alerte false privind amplasarea unor obiecte explozive la Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău au fost identificată și reținută pe 18 iunie, anunță marți, 23 iunie, Poliția de Frontieră.
Potrivit informațiilor, un bărbat în vârstă de 50 de ani este bănuit că ar fi comunicat intenționat informații false despre existența unui pericol iminent în incinta aeroportului, inclusiv despre presupusa amplasare a unor dispozitive explozive și despre intenția de a provoca o explozie care ar fi pus în pericol viața și securitatea călătorilor.
„Verificările efectuate de echipele specializate au demonstrat că informațiile transmise nu se confirmă. În urma controlului minuțios al terminalului și al zonelor vizate, nu au fost depistate obiecte explozive, iar pentru pasageri și personal nu a existat niciun pericol real”, a precizat Poliția de Frontieră.
În baza probelor acumulate, pe numele suspectului a fost emis un mandat de arest preventiv pentru 30 de zile, acesta fiind transferat într-un penitenciar de tip închis.
„Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului. Persoana vizată beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.”
Poliția de Frontieră reamintește că transmiterea informațiilor false privind acte de terorism, explozii sau alte situații menite să provoace panică și să determine mobilizarea nejustificată a forțelor de intervenție constituie infracțiune și se sancționează conform legislației.