Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Analiză Deutsche Welle/ De ce…

Analiză Deutsche Welle De ce propune Putin Ucrainei negocieri directe?

Sursă foto: The Moscow Times/ Kremlin.ru

Putin a invitat Ucraina la discuţii la Istanbul. Prin asta doreşte să demonstreze mai ales Statelor Unite ale Americii că este în continuare dispus să poarte negocieri, consideră experţii. Încearcă Putin prin asta să atragă Ucraina într-o capcană?, se spune într-o analiză a Deutsche Welle.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, nu a acceptat propunerea şefilor de stat şi de guvern europeni şi a preşedintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, de proclamare, pe 12 mai, a unui armistiţiu de 30 de zile. În schimb, Putin a propus Ucrainei negocieri directe între Kiev şi Moscova, „fără precondiţii”, care să debuteze pe 15 mai.

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat pe contul său din reţeaua Truth Social că Ucraina ar trebui să fie imediat de acord cu aceste tratative, chiar dacă nu prevăd un armistiţiu de 30 de zile. Fără a ezita prea mult, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că aşteaptă ca Rusia să respecte începând din 12 mai un armistiţiu şi a comunicat că se va afla pe 15 mai la Istanbul pentru a se întâlni cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin. „Nu are rost să prelungim pierderile de vieţi omeneşti. Joi îl voi aştepta pe Putin în Turcia. Personal. Sper că de data asta ruşii nu vor mai căuta motive pentru a nu face asta”, a scris Zelenski pe reţeaua Telegram.

Potrivit surselor portalului de ştiri Axios din SUA, preşedintele ucrainean se va deplasa la Istanbul chiar dacă Rusia nu a acceptat propunerea de încetare a focului. Potrivit părţii ucrainene, atacurile ruseşti au continuat pe 12 mai.

Putin mizează pe Trump

Volodimir Fezenko, politolog şi director al Centrului Penta pentru studii politice din Kiev, estimează că Putin ar fi trebuit să reacţioneze urgent la propunerea Ucrainei, sprijinită de „coaliţia voluntarilor”. Dar propunerea lui Putin de negocieri la Istanbul „nu ne este adresată nouă sau şefilor de stat şi de guvern europeni, ci lui Donald Trump, fiindcă jocul în vederea captării atenţiei lui Trump a început”, a declarat Fezenko pentru DW. Pentru Putin este importantă menţinerea perspectivei unor negocieri cu Trump. Dacă nu ar fi cazul, nu ar exista deloc negocieri în vederea încetării războiului, a mai afirmat expertul.

Putin este grăbit să facă prima mutare, astfel încât jocul să se desfăşoare potrivit regulilor sale. De aceea el a propus discuţii la Istanbul, făcând aluzie la negocierile din 2022, imediat după debutul invaziei la scară largă împotriva Ucrainei, în cadrul cărora Putin a cerut de facto capitularea Ucrainei, a mai estimat expertul. „În logica lui Putin, asta este amintirea faptului că negocierile trebuie să aibă loc în condiţiile puse de Rusia”, a subliniat politologul. Fezenko este de părere că, prin această propunere, Putin atrage Ucraina într-o cursă. Fiindcă, în cele din urmă, Ucraina nu poate refuza tratative şi sprijinul SUA.

Experţi ucraineni sunt de părere că guvernul de la Kiev trebuie să facă totul pentru a folosi în beneficiul său capcana întinsă de Putin. „Este necesară găsirea unui format de negocieri care să permită participarea la aceste discuţii, dar astfel încât Ucrainei să nu i se poată reproşa că îi lipseşte bunăvoinţa pentru un armistiţiu şi pentru pace. Dar Ucraina ar trebui să insiste în vederea extinderii discuţiilor de la Istanbul, fiindcă este vorba de securitatea Europei. Dar pentru Trump este importantă încetarea războiului cât mai rapid cu putinţă, indiferent de condiţii”, a explicat Dmitro Lewus, directorul centrului de studii sociologice „Meridianul Ucrainean”.

De cât sprijin se mai bucură Ucraina?

Oleksandr Krajev, expert în cadrul centrului de analize „Ukrainian Prism”, este de părere că ruşii vor prezenta la Istanbul aceleaşi narative şi solicitări ca şi anterior. Dacă partenerii europeni şi SUA vor oferi Ucrainei perspective de viitor şi sprijin care să-i permită din nou respingerea tuturor solicitărilor Rusiei, Kievul nici nu ar trebui să poarte negocieri în condiţiile impuse de Putin.

Dacă însă partenerii nu vor mai sprijini Ucraina, guvernul de la Kiev va fi silit să poarte tratative de dragul tratativelor, pentru obţinerea şi respectarea unui armistiţiu. „Dacă ruşii vor ruina aceste negocieri, este posibil ca preşedintele SUA, Donald Trump, să nu mai aibă cale de întoarcere. El va trebui să-i „macine” pe ruşi, altfel va fi privit ca un om slab. În momentul de faţă el a mizat prea mult pe începerea şi succesul acestor negocieri, din perspectiva imaginii sale, politicii sale şi chiar din punct de vedere economic”, a declarat Krajev pentru DW. Dacă ruşii vor pune capăt trativelor, ei ar trebui să fie supuşi unor presiuni, fiindcă Ucraina a avut mereu o poziţie publică mult mai productivă, a mai opinat expertul.