Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   ANALIZĂ/ Ce este Novorossia: Rusia…

ANALIZĂ Ce este Novorossia: Rusia ar ajunge la granița cu R. Moldova și România

Institutul pentru Studiul Războiului a explicat printr-o hartă ce înseamnă planul „Novorossia”. Sursa foto: ISW

În plină negociere a unui acord de pace în Ucraina, Vladimir Putin aruncă în aer întreg procesul și maximizează solicitările pe care le are. Dictatorul rus anunță că Rusia va „elibera” Donbasul și, pentru prima dată de la începutul războiului, anunță că vrea să cucerească și ceea ce rușii numesc „Novorosia”. Digi24.ro a explicat ce înseamnă acest lucru. 

Președintele rus Vladimir Putin a declarat că teritoriile autoproclamatelor Republici Populare Donețk și Luhansk „vor fi eliberate în orice caz”.

„Totul se reduce la asta. Fie eliberăm aceste teritorii prin forța armelor. Fie trupele ucrainene vor părăsi aceste teritorii și vor înceta să lupte acolo”, a spus Putin într-un interviu acordat canalului de televiziune India Today.

Declarația lui Putin schimbă radical perspectiva pe care o aveam asupra conflictului din Ucraina, notează Digi24.ro. 

Rușii, prin conducătorii lor, au avut ca deziderat istoric ajungerea la gurile Dunării, încă de fondarea Rusiei Imperiale. Cea care a stabilit oficial acest obiectiv este Ecaterina a II-a, cunoscută drept Ecaterina cea Mare. Ea este, de altfel, cea care a fondat orașul Odesa în forma în care-l cunoaștem astăzi. Rușii au considerat mereu că aceste teritorii le aparțin, chiar dacă istoria contrazice linia de comunicare a Kremlinului.

Această denumire a fost utilizată până la începutul secolului XX şi provine de la gubernia Novorossia ce a existat în anii 1764-1775, pe timpul ţarinei Ecaterina a II-a, şi în perioada 1796-1802, pe vremea lui Pavel I. Era vorba de teritoriile din nordul Mării Negre, care au intrat în posesia Imperiului Rus în rezultatul războaielor ruso-turce din secolul al XVIII-lea. Ajungerea Rusiei la gurile Dunării înseamnă, implicit, că R. Moldova va avea graniță directă cu Federația Rusă. 

După declanșarea invaziei pe scară largă, mai multe voci ale Kremlinului au susținut crearea așa numitei Novorosii.