Alexandru Munteanu, la Forumul Economic Mondial de la Davos: „Moldova a ales să iasă din zona gri a geografiei și să facă parte din efortul european de apărare a democrației”
Prim-ministrul Alexandru Munteanu, prezent la cea de-a 56-a reuniune anuală a Forumului Economic Mondial de la Davos, declară că „Forumul din acest an depășește dimensiunea economică a discuțiilor” și că „este despre cum reușim să creștem dialogul și cooperarea, despre cât de important este să găsim soluții în comun pentru a construi împreună stabilitate și prosperitate”. De asemenea, premierul a avut o serie de întâlniri cu mai mulți oficiali europeni prezenți la Forumul Economic de la Davos.
„Provocările de securitate, provocările climatice, presiunile energetice, economice, geopolitice pot fi rezolvate prin colaborare, nu prin competiție, printr-un angajament colectiv de soluționare a problemelor care afectează întreaga omenire.
Am discutat despre consecințele războiului inuman al Rusiei în Ucraina, lupta noastră de zi cu zi împotriva narațiunilor ostile care divizează și alimentează fricile oamenilor. Moldova a ales să iasă din zona gri a geografiei și să facă parte din efortul european de apărare a democrației și valorilor libertății și păcii.
Moldova este un exemplu care arată că solidaritatea europeană și valorile europene pot deveni scut de protecție în fața interferențelor externe destabilizatoare. Și vrem să continuăm să fim parte și să contribuim la construcția unei Europe puternice, care asigură creștere durabilă pentru cetățeni și respect pentru drepturile omului”, a scris prim-ministrul Alexandru Munteanu pe Facebook.
În cadrul vizitei din Elveția, premierul a avut mai multe întrevederi bilaterale cu lideri politici, prezenți la Forumul Economic Mondial de la Davos.

Potrivit Guvernului, pe 20 ianuarie, Alexandru Munteanu a discutat cu prim-ministra Principatului Liechtenstein, Brigitte Haas, despre dezvoltarea unui parteneriat economic durabil.
La întrevedere, Brigitte Haas a apreciat a apreciat eforturile autorităților în asigurarea integrității alegerilor parlamentare din toamna anului trecut și în combaterea dezinformării, precum și progresele înregistrate de Republica Moldova în procesul de integrare europeană.

De asemenea, prim-ministrul Alexandru Munteanu a discutat cu omologul său croat, Andrej Plenković, despre bunele practici în accelerarea aderării la Uniunea Europeană, Croația fiind un reper pentru progrese la acest capitol.
Premierii și-au manifestat deschiderea pentru cooperare în domeniul turismului și culturii, inclusiv prin participarea reciprocă la expoziții și festivaluri, dar și la evenimente economice importante.
În prezent, în Moldova activează 14 companii cu capital croat, cu investiții de peste 15 milioane de lei, iar comerțul bilateral a atins aproximativ 78 milioane de dolari în 2025.

Alexandru Munteanu a avut o întrevedere și cu oficialii ucraineni – Taras Kachka, viceprim-ministru pentru Integrare Europeană și Euro-atlantică și Oleksii Sobolev, Ministru al Economiei, Mediului și Agriculturii.
Șeful Executivului a accentuat disponibilitatea R. Moldova de a susține Ucraina în procesul de reconstrucție a țării, inclusiv prin implementarea unor inițiative bilaterale și regionale în domeniile transportului, infrastructurii, energiei și securității cibernetice. Părțile au mai discutat despre cooperarea în domeniul umanitar, energetic și economic.

Pe 21 ianuarie, Alexandru Munteanu a avut o întrevedere cu delegația României la Davos – Ministra Afacerilor Externe, Oana Țoiu, și Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru. Premierul a transmis un mesaj de mulțumire membrilor Guvernului României pentru solidaritatea și prietenia dintre țările noastre și pentru sprijinul constant pe calea de integrare europeană a R. Moldova.

Prim-ministrul Alexandru Munteanu s-a întâlnit, la Davos, și cu Valdis Dombrovskis, Comisarul UE pentru Economie și Productivitate, Implementare și Simplificare. Oficialii au evidențiat beneficiile concrete ale integrării europene, resimțite deja de cetățenii și oamenii de afaceri din țara noastră, cum ar fi integrarea în Zona Unică de Plăți în Euro (SEPA), Roaming ca acasă, acces preferențial pentru produse agricole, liberalizarea transportului rutier de mărfuri.
În acest an, tema Forumului Economic Mondial, desfășurat în perioada 19-23 ianuarie, în localitatea Davos-Klosters din Elveția, este „Un spirit al dialogului”.
Agenda discuțiilor este structurată în jurul a cinci provocări globale majore: consolidarea cooperării într-o lume tot mai contestată, deblocarea unor noi surse de creștere, investițiile în capitalul uman, implementarea inovației la scară largă în mod responsabil și asigurarea prosperității în limitele planetare.