A cincea ediție a proiectului „Draw for Dogs” : Cum poți contribui la suportul acordat adăposturilor de animale din R. Moldova
La începutul acestei luni, pe data de 5 septembrie, a fost lansată a cincea ediție a proiectului „Draw for Dogs”. În cadrul proiectului, artiști ilustratori lucrează la portretele donatorilor, în schimbul unei recompense care ajunge mai apoi la adăposturile de animale din R. Moldova. Donațiile și fotografiile în baza cărora vor fi realizate portretele pot fi transmise către proiect timp de o lună.
„Atunci când am pornit proiectul „Draw for Dogs”, acum 5 ani, mi-am propus să ajut adăposturile de animale din țară și să trag un semnal de alarmă – ca oamenii să se comporte omenește și să nu mai lase în voia sorții sufletele care au avut atâta încredere în ei. Însă, atât timp cât e nevoie de Draw for Dogs, acest scop, din păcate, e încă departe de realizare”, spune Maks Graur, inițiatorul proiectului.
Anul trecut, cu ajutorul donatorilor și a artiștilor grafici din Moldova și alte țări s-a adunat o sumă 50 mii de lei, din care au primit ajutor semnificativ pentru întreținere pe timp de iarnă 7 adăposturi de animale din Moldova. Din acești bani s-au procurat hrană, medicamente și s-au reparat/lărgit locurile de adăpost – pentru a putea face față unui număr tot mai mare de solicitări de adăpostire a animalelor. În acest an, donațiile adunate vor fi împărțite între 9 adăposturi.
Citiți și: Cum am reușit să conving o comunitate de artiști să ajutăm animalele fără adăpost din țară