Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Cuşnir: Rusu a strigat, luaţi-o…

Cuşnir: Rusu a strigat, luaţi-o şi duceţi-o şi pe ea, „suka”

Judecătoria Buicani a amânat astăzi procesul de judecată în care Petru Corduneanu şi Dumitru Rusu sunt învinuiţi că ar fi torturat-o pe fosta deputată Valentina Cuşnir,  în noaptea de 7 spre 8 aprilie.

Astăzi, 22 aprilie, în sala de judecată, Petru Corduneanu, fostul şef al Direcţiei Ordine Publică din cadrul MAI, a fost informat de judecător că unul din cei doi avocaţi ai săi a depus o cerere prin care a solicitat anularea şedinţei preliminare. Corduneanu s-a ridicat în picioare fiind indecis dacă să amâne sau nu şedinţa de judecată. „Nu ştiu cum să iau decizia. Chiar nu ştiu ce să fac. Da, o amânăm”, s-a decis în cele din urmă Corduneanu.

Valentina Cuşnir s-a arătat nemulţumită de faptul că şedinţa de judecată care trebuia să se desfăşoare astăzi a fost amânată pentru data de 29 aprilie. „Ei încearcă să tergiverseze dosarul. Cred că o să-l amâne până la nesfârşit”, a declarat fosta depuatată.

Totodată, Cuşnir a mai afirmat pentru ZdG că a fost trântită la pământ de Corduneanu şi Rusu pentru că ar fi văzut cum poliţia îi băteau pe tinerii din PMAN. „Ei m-au ameninţat cu puşcăria. M-au bătut şi am fost trasă de păr. Rusu a strigat, luaţi-o şi duceţi-o şi pe ea „suka”, căci are sediul aici, se refereau la mine”, ne-a mai spus sursa.

Petru Corduneanu a precizat pentru ZdG că el este nevinovat. „Rămâne ca instanţa de judecată să se expună. Mă consider nevinovat şi mă abţin de la comentarii dacă am văzut-o pe ea în PMAN”, a declarat fostul şef al Direcţiei Ordine Publică.

Pe holul Judecătoriei Buicani, adjunctul lui Corduneanu, Dumitru Rusu, a declarat pentru ZdG că, în noaptea de 7 spre 8 aprilie, a văzut-o pe Valentina Cuşnir în PMAN, însă el n-a bătut-o. „Categoric neg toate acuzaţiile. Sunt nevinovat şi o dată ce dosarul este pus pe rol trebuie dezbătut în instanţa de judecată şi nu în presă. În noaptea de 7 spre 8 aprilie am văzut-o pe Cuşnir, asta am declarat şi pentru instanţa de judecată”, a mai spus Rusu.

Aminitim că, Petru Corduneanu împreună cu Dumitru Rusu sunt învinuiţi în temeiul art. 328  „Exces de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu”, alin. (2), de aplicare a violenţei şi torturii.