Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Aprilie 2009: "Poliţistul l-a forţat…

Aprilie 2009: „Poliţistul l-a forţat să se culce cu faţa la podea, după care i-a aplicat multiple lovituri cu picioarele”

Un inspector al secţiei poliţiei criminale al Inspectoratului de Poliţie sect. Râşcani a fost condamnat pentru că a torturat un participant la evenimentele din 7 aprilie 2009.

Potrivit Procuraturii Chişinău, pe 9 aprilie 2009, poliţistul i-a aplicat unui tânăr mai multe lovituri cu pumnii peste diferite părţi ale corpului cu scopul de a obţine informaţii despre alţi participanţi la protestele violente din 7 aprilie 2009.  Câteva ore mai târziu, inculpatul a forţat victima să se culce cu faţa la podea, după care i-a aplicat multiple lovituri cu picioarele.

Prin sentinţa instanţei de judecată, poliţistul a fost condamnat pentru exces de putere la 3 ani de închisoare cu privarea dreptului de a ocupa funcţii în organele de drept pe un termen de 2 ani, cu suspendarea executării pedepsei condiţionat, pe un termen de probă de 2 ani.

Procurorii l-au învinuit pe poliţist de comiterea torturii, însă Judecătoria sect. Rîşcani a recalificat acţiunile inculpatului condamnându-l pentru depăşirea atribuţiilor de serviciu, articol ce prevede o pedeapsă mai blândă.

Procurorii consideră sentinţa ca fiind prea blândă şi susţin că o vor ataca în instanţa ierarhic superioară.