VIAȚA SATULUI: Sobe reci la Codrul Nou
De când au fost distribuite facturile cu noile prețuri pentru consumul de gaze, satele R. Moldova au devenit și mai pustii, și mai sumbre, și mai triste. În una din zilele trecute, zi cu vânt și ger, am ajuns în satul Codrul Nou, raionul Telenești, ca să înțelegem cum se descurcă sătenii în condițiile noilor prețuri pentru consumul de gaze.
Pe timp de iarnă, cel mai veridic semn că satele își trăiesc o viață împlinită e fumul care urcă semeț din hogeacuri, lăsându-le parcă pradă jocului imaginației, care ne duce lângă vreo sobă caldă, pe un cotlon fierbinte, la un geam încărcat cu crăciunei înfloriți și cu mușcate nerăbdătoare să dea în floare. Cât ne-am aflat la Codrul Nou, satul cu o denumire atât de optimistă, nu am văzut niciun hogeac fumegând, semn că stăpânii ori trăiesc în frig, ori nu sunt acasă.
Primarul Ion Albu și lucrătoarea socială Valentina Artim, care ne-au însoțit pe ulițele satului, în căutare de oameni, ne-au spus cu amărăciune că, de la un an la altul, Codrul Nou devine tot mai nepopulat. „Avem atât de multe case pustii, părăsite de stăpâni, încât e mai mare jalea. Uneori, niște rude sau vecini mai lucrează pământul de pe lângă casă, dar casele propriu-zise sunt lăsate de izbeliște. În ultimii ani, situația s-a complicat și mai mult, deoarece, din cauza pandemiei, cei plecați nu au prea putut veni acasă, iar dacă au venit în vreo scurtă vacanță, nu le-a ars deloc de reparații sau renovări”, spune primarul Ion Albu, inginer de profesie.
Valentina Artim e cea care cunoaște cel mai bine problemele sărmanilor din această localitate. Trecând împreună de la o casă la alta, o întreb dacă are uneori senzația că satul se stinge… „Moare, așa cum mor mai multe sate din Moldova și nu prea avem ce face. Zilnic încercăm să avem grijă de cei care nu se descurcă singuri, dar ei sunt mulți, aproape toți din satul nostru ar avea nevoie de ajutor”, spune Valentina Artim, în grija căreia sunt opt familii din acest sat, toate cu nevoi speciale.
„Chiar de la începutul mandatului de primar, am zis că toți cei care merită să primească ajutor social, să beneficieze de el”
„Majoritatea tinerilor au plecat peste hotare. Cei rămași sunt în etate, mulți invalizi. Pentru noi, ca autoritate publică, căldura pe timp de iarnă e problema principală a satului. Chiar de la începutul mandatului de primar, am zis că toți cei care merită să primească ajutor social, să beneficieze de el. Până anul trecut, ajutorul era de 500 de lei, acum e de 700 de lei pe lună, acordat pentru încălzire. În alți ani, primeau ajutor doar cei care aveau pensie mai mică de 2000 de lei, acum s-a majorat și pensia, dar s-a decis că de ajutor pot beneficia și cei care primesc 2000 de lei sau și ceva mai mult”, povestește primarul, precizând că, cu referire la facturile cu prețuri majorate, oamenii din sat se grăbesc să facă economii, altfel cum să se descurce?
Valentina Artim spune că printre cei rămași în sat sunt și foști deportați, deprinși din copilărie cu gerurile Siberiei. „Acești oameni știu a se încălzi cu resurse mici, a face economii la produse alimentare. Ei cunosc cel mai bine prețul și valoarea vieții”, povestește Valentina.
„La noi majoritatea se încălzesc cu lemne și cărbune… Adus acasă, un metru cub de lemn tare e vreo 920 de lei. Cărbunele e mai mult de 4000, vreo 5000 de lei pentru o tonă. Contează cum e casa, cum e soba… La noi majoritatea au sobe econome. Oricum, în perioada rece a anului, se consumă vreo 3-4 metri cubi de lemne și vreo tonă de cărbune”, calculează primarul.
Pornesc de la prețurile relatate de primar și fac un calcul simplu. Dacă admitem că avem 4 luni reci timp de un an, ar trebui să cheltuim 4 metri cubi de lemne și vreo tonă de cărbune. În total, am achita 9 000 de lei. Totodată, dacă avem o pensie de 2000 de lei și compensația majorată, de 700 de lei pe lună, reiese că, timp de 4 luni, cât e frig, am acumula venituri de 10 800 de lei. Deci, pentru alte cheltuieli decât încălzirea ne-ar rămâne 1800 de lei, pentru o perioadă de 4 luni sau 450 de lei pe lună, sau, și mai demonstrativ – 15 lei pe zi. Deci, vreo 450 de lei pe lună trebuie să-ți ajungă pentru mâncare, medicamente, pentru facturile la curent electric, apă, telefon, pentru vreo ieșire până în centrul raional…
„Ne ia vântul… Dar de unde să luăm ca să trăim mai bine?”
De la o casă la alta, majoritatea dintre ele fiind părăsite, ajungem la Valentina Antoci. Locuința sa arată ca după război, iar femeia recunoaște că se descurcă destul de greu, pentru că nu are un loc de muncă, deci nu are nici bani ca să-și aducă în ordine casa. „Iaca, stăm cu pleonkă (peliculă de polietilenă, n.r.) în geamuri. Acum bate vântul, vă imaginați că e frig și în casă. Ne descurcăm, cu vreo creangă facem focul… Așa trăim, pleonka din geamuri e fărâmată. Nu lucrăm, „zapravlim” (reîncărcăm, n.r.) balonul cu gaze, dacă adunăm vreun ban de la cei care ne cheamă la lucru cu ziua. Ne ia vântul… Dar de unde să luăm ca să trăim mai bine?”, se întreabă femeia. Primarul ne spune că, fiind situat într-o câmpie, Codrul Nou e mereu în calea vânturilor, iar acest fapt îl resimt cel mai mult cei care au geamuri șubrede la case.
O altă beneficiară de ajutor social, Aglaia Prinos, nu era acasă, fiind ieșită în sat cu fiica sa de 11 ani, care are probleme de sănătate. Asistenta socială ne demonstrează că Aglaia a avut grijă și, primind cei 700 de lei pentru luna ianuarie, și-a cumpărat lemne ca să-și încălzească casa.
Pe strada vecină, intrăm pe la Angela Cojocov. Femeia e singură pe lume, având și un grad sever de dizabilitate încă din copilărie. Chiar de la primele vorbe, Angela nu se plânge de frig, de foame sau de alte probleme. Ea se plânge de singurătate: „Sunt singură, n-am nici mamă, nici tată”. Acum câteva zile, Angela și-a cumpărat lemne de foc, dar oricum stă în casă îmbrăcată în palton și încălțată în niște pâsle. Între timp, o vede în curtea casei sale pe Valentina Artim. Se bucură, iar de emoții i-a uitat și numele. „Femeia asta mă ajută, ea e ca mama mea”, spune Angela, arătând spre Valentina, după care se plânge de singurătatea sa, care îi adună gânduri triste, tot mai triste. „Nu am pentru cine trăi. Mă închid în casă și aștept să mor, altceva nu am ce face”, spune femeia, schițând un zâmbet trist pe față.
Satul Codrul Nou a fost fondat acum 100 de ani. Localitatea este situată chiar la magistrala M2. Potrivit datelor recensământului din 2004, în sat locuiau 700 de persoane. Potrivit calculelor primarului Ion Albu, în prezent, în localitate au rămas doar 400 de oameni, dintre care doar 33 de copii. Pentru că satul, deși tânăr, a îmbătrânit mult, iar natalitatea s-a redus, școala din sat a fost închisă. Cei 33 de copii din Codrul Nou, ca să învețe, fac naveta la școlile din satele vecine, Sărătenii Vechi și Țânțăreni.
