Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   Rectorat cu controverse

Rectorat cu controverse

În februarie 2016, a fost desemnat noul rector al Universităţii de Stat „Alecu Russo” din Bălţi. Acesta este Ion Gagim. În urma alegerilor, însă, au apărut mai multe controverse. Iar unul dintre candidaţii la funcţia de rector, Pavel Topală, a dat în judecată organul care se ocupă de procesul de alegere şi desemnare a rectorului, Consiliul pentru Dezvoltare Strategică Instituţională (CDSI).

Pavel Topală este decan al Facultăţii de Ştiinţe Reale şi spune că, sub influenţa şi la rugămintea colegilor, a depus şi el dosarul, „măcar că le-am zis din start că dosarul meu nu va fi acceptat. Asta era situaţia. Îmi dădeam seama cam cine şi ce va face”, spune Topală.

„A fost deci primit dosarul în data de 30 septembrie, iar în data de 9 octombrie s-a serbat aniversarea a 70-a a universităţii. La această serbare mi-a fost înmânată diploma de gradul întâi a Guvernului şi diploma Academiei de Ştiinţe. Toată lumea deci era cu inima împăcată, am fost primit de sală cu ovaţii. Totul părea în regulă. După care, la ora 5, a avut loc şedinţa Consiliului de Dezvoltare Strategică şi dosarul mi-a fost respins. Primul lucru pe care l-au invocat e că am avut cândva un avertisment.”

Pedepsit cu premii

Pavel Topală menţionează că a prevăzut situaţia. „M-am adresat la Inspectoratul Muncii. Ei mi-au eliberat un document unde au scris clar că, în cazul în care angajatului nu i-a fost aplicată o altă mustrare ori pedeapsă timp de un an de zile, aceasta se socoate anulată”, mai spune Topală.

Întrebat despre situaţia creată, actualul rector, Ion Gagim, ne-a spus că „la noi în universitate de procesul de alegere a rectorului s-a ocupat Consiliul pentru Dezvoltare Strategică Instituţională. După câte ştiu eu, dl Topală a depus dosarul, ulterior a acţionat în judecată acest Consiliu. Dosarul i-a fost respins pentru că a modificat declaraţia pe propria răspundere, care este parte integrantă a regulamentului de admitere a rectorului, unde se stipulează că candidaţii nu au avut încălcări de etică şi deontologie profesională pe parcursul întregii activităţi. După cum s-a spus, dl profesor a avut încălcări, a fost sancţionat”.

Pe de altă parte, Topală spune că a fost vorba despre un avertisment, „un fals, în principiu. Atunci nu mi-am dat seama că am căzut într-o capcană. Fiecărui decan i-a fost distribuit, din rectorat, o scrisoare anonimă. Eu eram în funcţia de decan. M-am adresat la rector, întrebând cum procedez. Rectorul de atunci mi-a spus că ar fi normal să ştie publicul, pentru că ne vizează pe toţi. Eu nu am îndrăznit să fac public. Am avut o şedinţă a Consiliului facultăţii, am informat lumea că există aşa scrisoare şi, respectiv, am dat scrisoarea şefilor de catedră, pentru vizualizare. Era vorba de anumite încălcări în anonimă. S-a făcut o comisie de anchetă. Aceasta a interogat mai mulţi oameni. Marea majoritate au refuzat să discute. Eu i-am întrebat pe colegii de acolo: voi sunteţi procurori, judecători, ce vreţi de la mine? Ei au spus că este o plângere pe numele meu. În replică, le-am spus că am procedat aşa cum mi-a spus rectorul. În data de 15 decembrie mi s-a aplicat acest avertisment. După care, rectorul nici nu a îndrăznit să se întâlnească cu mine. Atunci am priceput cum stau lucrurile”, mai spune Topală.

Totuşi, Topală a fost premiat în ianuarie. „Conform legislaţiei în vigoare nu se acordă premii persoanelor care au fost pedepsite, iar eu, pe parcursul unui an, am primit în total 4 premii”, adaugă Topală.

Procese amânate

Topală subliniază că pe ordinul prin care a fost pedepsit a scris cu mâna sa că nu este de acord, dar măsuri nu au fost luate.

„În documentul elaborat de ei, nu s-a invocat nimic referitor la declaraţia mea, dar au fost indicate ca persoane intervievate şi, respectiv, membri ai Comisiei persoane care ulterior au fost expulzate din instituţie pe acuzaţii de corupţie Acuma, eu am depus contestaţie la Consiliul de Dezvoltare Strategică. Ei din nou au respins dosarul, invocând că, adicătelea, nu am depus o declaraţie pe propria răspundere care era indicată în anunţ. Problema era următoarea: în anunţ, în realitate, pe site-ul universităţii, tipul de declaraţie a fost plasat tocmai în data de 16 octombrie, după ce se terminase concursul. Negăsind o declaraţie tip, fiindcă nu participasem niciodată şi nu am făcut declaraţii, m-am oprit la una de pe site-ul Universităţii de Stat din Chişinău, declaraţia rectorului Ciocan, şi am schimbat acolo datele personale.

Am atacat în judecată, până la urmă. S-a amânat judecata o dată, de două ori, de trei ori. După, s-a început, parcă, procesul. Chiar recent a avut loc o şedinţă. Acuma s-a invocat că este necesar să se implice în acest proces şi Ministerul, că adică să nu mai existe motive de atac la o instanţă superioară în cazul deciziei”, relevă Pavel Topală.

Colega lui Pavel Topală, Diana Vrabie, spune că acesta a fost candidatul pentru funcţia de rector cu cele mai multe şanse, dar a fost scos din cursă. „S-au legat de declaraţii, deşi fiecare le-a făcut aşa cum a crezut de cuviinţă. Acum se caută cu orice preţ să se facă tot felul de neplăceri. A adus probe, toate modelele de declaraţii, inclusiv”, menţionează Vrabie.

Referitor la acuzaţiile privind legăturile cu anumite entităţi politice de la noi, Ion Gagim spune că nu este şi nu a fost vreodată membru al unui partid. „Dar dacă se afirmă aşa, reiese că majoritatea celor care m-au ales pe mine – dar m-au ales majoritatea, altfel nu câştigam – sunt membrii acestui partid. Acuma trebuie să vedem care e acest partid…” , iar referitor la CDSI, Gagim accentuează că este o entitate independentă, care nu se supune universităţii. „Ciobanu este preşedintele CDSI în continuare, deşi a fost demis de la ZEL Bălţi”, mai spune Gagim. Amintim în acest context că Marin Ciobanu, ex-administrator al ZEL Bălţi, a fost demis recent din funcţie, pentru că, după părerea ministrului Economiei, Octavian Calmâc, nu se ocupă de activitatea ZEL, ci de politică. Contactat de ZdG, Ciobanu ne-a spus că nu are posibilitatea să comunice, pentru că se află în Germania, dar că Pavel Topală a prezentat acte denaturate, argumentând astfel decizia CDSI.

La 10 mai a avut loc iarăşi o şedinţă de judecată, la care reprezentantul Ministerului Educaţiei a menţionat însă că nu a avut suficient timp pentru a se pregăti de şedinţă, şi aceasta s-a amânat pentru data de 19 mai.

Menţionăm că în scrutinul electoral pentru alegerea rectorului USARB desfăşurat în data de 11 noiembrie 2015 , la care au participat 260 de alegători din cei 309 înscrişi pe listele electorale, voturile au fost acumulate după cum urmează: Ion Gagim – 97 de voturi; Veaceslav Pânzari – 40 de voturi; Gheorghe Popa – 108 voturi. Au fost depistate 15 buletine nevalabile. În scrutinul din 22 decembrie au fost acumulate 142 de voturi de către Ion Gagim şi 128 – de către Gheorghe Popa.

Rezultatele votării au fost consemnate prin procesul-verbal al Comisiei Electorale de către 11 membri, 2 observatori delegaţi din partea candidaţilor şi reprezentanţii CDSI USARB.