• Victor Şelin: Anti-european în politică, pro-european în business

    Victor Şelin:  Anti-european în politică,  pro-european în business
    de
    03 noiembrie 2014 | 07:11

    493-selinVictor Şelin, businessmanul din fruntea Blocului Electoral „Alegerea Moldovei – Uniunea Vamală” şi singurul sponsor oficial de până acum al acestei formaţiuni politice, îndeamnă cetăţenii R. Moldova să voteze împotriva partidelor pro-europene şi să aleagă, la 30 noiembrie 2014, Rusia, deşi, mega-afacerile pe care le patronează şi care-i oferă bani mulţi, inclusiv pentru campania electorală, se dezvoltă pe spatele unor renumite branduri europene, iar mai nou, şi americane.

    În ultima perioadă, Victor Şelin, preşedintele Partidului Social Democrat (PSD) şi primul în lista Blocului Electoral „Alegerea Moldovei-Uniunea Vamală”, se deplasează tot mai frecvent la Moscova, unde are întâlniri electorale şi unde încearcă, potrivit unor surse, să obţină şi sprijin politic pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014. El susţine, în discursurile sale electorale, că aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană (UE) nu este una benefică pentru cetăţeni şi subliniază că, pentru R. Moldova, „Acordul de Asociere cu UE duce la absorbţia pieţei moldoveneşti, renunţarea la statutul de neutralitate şi pierderea statalităţii”. Vizitele la Moscova şi aspiraţiile pro-ruse ale lui Şelin nu sunt însă o noutate. După ce a preluat şefia PSD, în aprilie 2010, acesta a mers frecvent în Federaţia Rusă, unde a avut întâlniri cu mai mulţi oficiali ruşi. Într-un moment, în 2012, Şelin susţinea aderarea R. Moldova la Uniunea Vamală (UV) prin organizarea unui referendum naţional. Ideea sa, însă, a eşuat.

    Şelin şi afacerea italiană

    Rusofil în politică, Şelin preferă, în viaţa de zi cu zi, să facă afaceri cu renumite branduri din ţări membre ale UE, şi nu cu branduri ruseşti, aşa cum ar lăsa impresia preferinţele sale politice. Conform declaraţiei sale cu privire la venituri şi proprietăţi, depusă la Comisia Electorală Centrală (CEC), Şelin este preşedintele Concernului „Unicon Grup”, un consorţiu format din mai multe firme, mai exact, 13, conform informaţiilor oferite pentru ZdG de către Camera Înregistrării de Stat (CÎS). Toate cele 13 SRL-uri aparţin familiei Şelin, fiind fondate de soţii Şelin, Victor şi Angela, sau de firme ale acestora. Majoritatea dintre ele oferă cetăţenilor R. Moldova diferite servicii, fiind distribuitori oficiali în R. Moldova a produselor unor renumite branduri europene sau americane.

    Firma Djarvis SRL, de exemplu, se prezintă ca fiind cel mai mare operator în domeniul comerţului automatizat de pe piaţa R. Moldova, specializat în instalarea, deservirea şi comercializarea automatelor de cafea vending şi a produselor conexe. Aceste automate servesc pentru prepararea şi vânzarea băuturilor fierbinţi. Totodată, Compania susţine că este dealerul exclusiv în R. Moldova al renumitei companii italiene „Rhea Vendors”, specializată în producerea automatelor de cafea profesionale, dar şi distribuitorul oficial al companiilor „Nestlé” (Elveţia) şi „Molinari” (Italia), care oferă cea mai vastă gamă de produse pentru deservirea automatelor de cafea.

    SRL Diastil deţine hypermaketul online „dostavka.md”, un internet-magazin care propune cumpărături online, inclusiv la multe produse importate din ţările UE. Mai nou, acest SRL se implică şi în construcţii, fiind beneficiarul unui complex locativ din str. M. Sadoveanu, 35. Şi în acest caz, compania lui Şelin îşi ademeneşte clienţii cu produse şi calitate europeană, inclusiv „lifturi franceze”.

    493-selin2Bere germană, bucătărie italiană, îngheţată americană

    Şel şi C SRL este una dintre cele mai cunoscute firme ale lui Victor Şelin. Aceasta închiriază piaţa de flori din str. Bănulescu Bodoni, acolo unde se vând flori, majoritatatea dintre ele aduse din Olanda. Acest SRL deţine şi berăria-restaurant Bier Platz, o denumire germană, la fel ca toată această afacere, inspirată de businessurile din ţara Angelei Merkel. Aici, Şelin propune bere germană, cârnaţi bavarezi şi alte specialităţi, 100% nemţeşti. În Chişinău există deja două astfel de localuri. Firma Rinascita SRL deţine restaurantele Planeta Sushi, specializat în bucătăria japoneză, şi Il Patio, o reţea de restaurante de familie cu bucătărie italiană, ambele fiind în incinta unui centru comercial din Chişinău.

    O altă firmă a familiei Şelin, Colaj-Cinema SRL, deţine cafeneaua Baskin-Robbins, unul dintre cele mai cunoscute lanţuri de magazine şi cafenele de comercializare a îngheţatei din lume. Compania a fost fondată în urmă cu 70 de ani de către doi cetăţeni americani.

    Alte afaceri din care Victor Şelin face bani inclusiv pentru susţinerea cursului rusesc al R. Moldova sunt sala de nunţi „Casa Sărbătorii” şi „Casa Vinului”, de pe teritoriul Moldexpo, restaurantul „Sănătate”, de pe str. Gr. Vieru, parcul de distracţii „Aventura Parc” sau reţeaua de cinematografe „Patria”. Şelin şi soţia sa apar şi în calitate de fondatori şi administratori la alte SRL-uri, cum ar fi: Vinangro-Prim, Aureola-Expo, SC Hidrotehnologie, Sansidcom sau Good Luck, care dezvoltă afaceri pe teritoriul. R. Moldova. De precizat că Anton Şelin, unul din fiii lui Victor Şelin, a studiat, conform Vip Magazin, Business Electronic la Universitatea Liverpool din Anglia, deci, tot în UE.

    „Trebuie să lucrăm cu toţi”

    Conform datelor din raportul financiar al PSD pentru perioada 10—24 octombrie 2014, singurul donator al Blocului Electoral „Alegerea Moldovei – Uniunea Vamală” a fost Victor Şelin. Acesta a donat în aceste două săptămâni 63,94 mii de lei, bani care au fost folosiţi pentru „publicitate poligrafică (afişe, postere, fluturaşi etc.)”. Dacă ne raportăm la campaniile electorale precedente, cel mai probabil, şi la finalul acestei campanii electorale, Şelin va rămâne principalul finanţator al blocului. În 2009, de exemplu, firmele „europene” ale lui Şelin au contribuit cu aproape 2 mln. de lei la campania electorală pentru alegerile parlamentare din acel an. La alegerile parlamentare din 2010, firma Şel şi C dona pentru PSD aproape 700 de mii de lei din cei 775 de mii cheltuiţi de partid.

    Solicitat de ZdG pentru a ne explica vădita divergenţă dintre opţiunile sale politice şi cele de business pe care le are, Victor Şelin a precizat: „Eu nu am business. Eu nu fac nici import, nici export. Asta prima. Alta-i întrebarea. Noi dacă intrăm în UV, intrăm într-un spaţiu economic, nu politic. Şi Nazarbaev, şi Lukaşenko nu au vrut ca Uniunea să fie ca o ţară, ca Europa. Ei au rămas doar pentru aspectul economic. Noi, dacă ne integrăm în Europa, acolo este foarte multă concurenţă care produce exact marfa pe care o producem şi noi. Şi România, şi Bulgaria, şi Spania, şi Grecia. Noi nu am putea concura cu ei. În UV e diferit. Nici Belarus, nici Rusia nu produc marfa pe care noi o producem…”, a precizat acesta. Şelin a insistat mai apoi că nu face import-export cu ţări din UE. I-am oferit însă două exemple: firma Djarvis, dar şi berăria Bier Platz. „Şi ce? Asta aparatele. Dacă italienii fac aparate mai bune decât China sau America, eu cumpăr de la ei. Eu nu înţeleg. Ce, dacă avem contract cu UV, înseamnă că trebuie să întrerupem legăturile cu Europa? Sigur că nu. Nici Belarus, nici Rusia, nici Kazahstan nu rup legăturile cu UE. Trebuie să lucrăm cu toţi”, a punctat, în final, liderul PSD.

    Victor Şelin a intrat în politică la sfârşitul anilor ‘90, cu formaţiunea politică „Plai Natal”, pe care a fondat-o. În 2003, partidul adera la Alianţa Moldova Noastră (AMN), care îşi propunea, conform statutului de atunci al partidului, „prioritatea integrării europene, prin apropierea maximă de structurile politice, economice şi de securitate ale Europei. Această sarcină se poate realiza prin sprijinul exprimat şi demonstrat clar de către România, cu care ne vom regăsi – în cadrul comunităţii europene – în spaţiul european istoric, economic, cultural şi de limbă comun”. În 2004, în urma unor neînţelegeri cu liderul AMN, Serafim Urechean, Şelin a părăsit Alianţa.

    Această investigaţie este posibilă datorită ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID). Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă în mod necesar poziţia USAID sau a Guvernului SUA.

    Echipa de Gardă
    Ne puteți urmări și pe Telegram, unde publicăm investigații și cele mai importante știri ale zilei, dar și pe YouTube, Facebook, Instagram și TikTok.

    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

  • TRIMITE ȘTIREA TA
    Cunoști o informație de interes public? Trimite-o la ZdG
    FORMULAR

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    După un sfert de secol, pe care l-a dedicat sistemului judecătoresc din R. Moldova, magistratul Ion Cotea constată cu regret că în toți acești ani „a asistat doar la distrugerea justiției”. Judecătorul afirmă c…
    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    VIDEO/ Primarul general al capitalei cere demisia viceprimarului Victor Chironda. Reacția lui Chironda: „Prin retragerea atribuțiilor mele de semnare a actelor permisive, Ceban confirmă că sunt incomod – mă opun intereselor lui și a „colegilor” săi în domeniul construcțiilor din oraș”

    Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, a solicitat marți, 22 iunie, în cadrul unei conferințe de presă, demisia viceprimarului capitalei, Victor Chironda, care a anunțat luni că va contesta autor…
    VIDEO/ Primarul general al capitalei cere demisia viceprimarului Victor Chironda. Reacția lui Chironda: „Prin retragerea atribuțiilor mele de semnare a actelor permisive, Ceban confirmă că sunt incomod  – mă opun intereselor lui și a „colegilor” săi în domeniul construcțiilor din oraș”

    Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei va continua supravegherea executării hotărârii CtEDO privind asistența medicală și condițiile precare de detenție

    La ședința din 9 iunie 2021, Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei a verificat măsurile pe care le-a întreprins Republica Moldova în vederea executării hotărârilor din grupul de cauze I.D. v. Moldova (10…
    Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei va continua supravegherea executării hotărârii CtEDO privind asistența medicală și condițiile precare de detenție

    Primarul de Măcărești, Sergiu Manciu, trimis în judecată pentru corupere pasivă

    Procuratura Anticorupție anunță marți, 22 iunie, că dosarul în care Sergiu Manciu, primarul satului Măcăreşti din raionul Ungheni, este acuzat de corupere pasivă, a fost expediat în judecată. Primarul împreună…
    Primarul de Măcărești, Sergiu Manciu, trimis în judecată pentru corupere pasivă

    PCCOCS anunță că desfășoară acțiuni de investigare în dosarul „frauda bancară”, pe segmentul eliberării a peste 5 milioane de euro din contul garanțiilor bancare din 2015, în cadrul administrării speciale a Unibank: „Fostul administrator special al Unibank din 2015 e reținut pentru 72 de ore”

    Reprezentanții Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale au emis marți, 22 iunie, un comunicat de presă prin care anunță că fostul administrator special al Unibank, numit în ace…
    PCCOCS anunță că desfășoară acțiuni de investigare în dosarul „frauda bancară”, pe segmentul eliberării a peste 5 milioane de euro din contul garanțiilor bancare din 2015, în cadrul administrării speciale a Unibank: „Fostul administrator special al Unibank din 2015 e reținut pentru 72 de ore”

    VIDEO/ Autoritățile din sănătate, despre certificatul de imunizare: „La moment, nu este definitivat cadrul juridic și de procedură care va permite preluarea certificatului de vaccinare de către R. Moldova. Suntem în așteptare”

    Autoritățile din sănătate au anunțat marți, 22 iunie, în cadrul unei conferințe de presă, că au purtat mai multe discuții cu reprezentanți ai instituțiilor europene „în vederea amortizării procedurii de introdu…
    VIDEO/ Autoritățile din sănătate, despre certificatul de imunizare: „La moment, nu este definitivat cadrul juridic și de procedură care va permite preluarea certificatului de vaccinare de către R. Moldova. Suntem în așteptare”